Dinamo a suferit a treia înfrângere din Superliga. După eșecurile cu Universitatea Craiova, 0-2, și FCSB, 1-1, elevii lui Ovidiu Burcă au pierdut și duelul cu Sepsi OSK, 0-3, la capătul unui meci în care au irosit șanse importante de a marca.

Dinamo a ratat, Sepsi a marcat. Așa poate fi rezumată disputa de luni, de pe arena Arcul de Triumf.
Analizând prestația lui Dinamo în partida cu Sepsi, Giani Kiriță a avut un discurs manifest, criticat din nou în termeni duri ceea ce se întâmplă acum la echipa noastră.
”Un adversar teoretic mai slab, dar eu în Sepsi am văzut o echipă solidă, o echipă experimentată, o echipă cu jucători care știu să țină mingea la picior. Cum zicea Mister, știu să de dea mingea de la noi la noi. Cu toate că jucătorii lui Sepsi mi s-a părut că au intrat puțin pe vârfuri și putea să-i coste acest lucru.
Dinamo, din păcate, nu a avut șansa să înscrie la ocazia din prima repriză, atunci când Dumitrescu a gafat la mijlocul terenului și a scăpat Politic singur, dar a dat în portar.
Eu am spus de la început. E foarte bine că a promovat Dinamo, suntem din nou în Liga 1, dar semnalul de alarmă este următorul. Ce facem de acum încolo? Am revenit la ce s-a întâmplat în trecut, să luăm bătaie meci de meci, probabil că o să câștigăm și noi un meci, două… Dar în rest o să îndurăm umilință după umilință.
Cu siguranță că asta nu se potrivește cu spiritul dinamovist. Eu nu vreau să cred într-un discurs în care să vedem ce se va întâmpla în continuare. Nu cred în discursul ăsta. Arătăm rău. Eu sunt primul care spun din capul locului că-mi doresc altceva.
Noi de zece ani doar discursul ăsta îl avem despre Dinamo. Este rău, am retrogradat, nu batem pe nimeni, FCSB ne umilește și așa mai departe. Sunt primul care aș vrea să spun că Dinamo bate pe toată lumea, Dinamo este pe primul loc, Dinamo bate FCSB…
Nu vreau să ne complacem în situația asta, hai că o să fie bine. Pentru că, din păcate, nu arătăm a echipă. Pur și simplu m-am săturat. Merg pe stradă și mă întreabă oamenii «Giani, ce facem cu Dinamo?». Și nu știu ce să le răspund, dau din umeri, pentru că și noi, cei din afară, suntem legați de mîini și de picioare”, a declarat Giani Kiriță, potrivit fanatik.ro.
Fostul jucător al lui Dinamo a vorbit apoi și despre o parte dintre jucători, dar și despre antrenorul Ovidiu Burcă. El susține că trecutul trebuie lăsat în urmă, cel care contează fiind în momentul de față prezentul, iar în prezent, situația de la Dinamo este critică.
”Dinamo a trăit practic din niște greșeli ale adversarului, nu le-a fructificat, Poate că alta ar fi fost situația dacă Dinamo marca. Le dădea moral. Eu am spus că lui Dinamo îi trebuie transferuri. Uitați-vă la Sepsi la linia de fund. Ați văzut fundașii centrali?
La noi, fundașii centrali sunt tineri, poate au valoare, dar au nevoie lângă ei de cineva cu experiență, să aibă ce să învețe. Uitați-vă la Ricardo Grigore. A bărbierit mingea aia, după aia la golul trei nu mai putea să alerge înapoi. Asta e lipsa de experiență a doi fundași tineri. La gol nu mai zic.
Politic poate are calități bune, dar deocamdată nici echipa nu-l ajută. Dacă echipa merge prost, niciun jucător nu iese în evidență. Când spui că a fost la Manchester United, te gândești la nume mari și e greu doar să spui că ai trecut pe acolo. În timp vom vedea dacă este un jucător de valoare.
Din păcate, Dinamo arată tot a echipă de liga a doua și asta nu-mi place deloc. Nu mai e timp pentru omogenizare… Cred în Burcă, are meritele lui, a promovat echipa, dar noi nu trăim în trecut. Trecutul e trecut. Noi trăim în prezent. Cu jucătorii actuali, e foarte greu să rezistăm în Liga 1. Nu mai jucăm cu Șelimbăr, să nu mai trăim în euforia aia că am bătut un Pitești despre care știm foarte bine ce probleme au avut.
Noi suntem aici, în Liga 1 și uite ce echipe sunt. Îmi doresc din suflet să văd echipa asta că joacă, să îi laud, cu entuziasmul ăsta pe care îl am și să spun «da, ăsta e Dinamo, cu echipa asta vom câștiga titlul, jucătorii ăștia nu sunt cei mai buni, antrenorul ăsta e numărul 1, 2 și 3»”, a mai spus Giani Kiriță despre situația de la Dinamo.
Ce urmează pentru Dinamo în Superligă
Dinamo caută primul rezultat pozitiv de la revenirea în SuperLiga sâmbătă, 5 august, de la ora 21:30, în partida cu U Cluj.
După Universitatea Craiova, FCSB și Sepsi, Dinamo se va deplasa la Mediaș pentru duelul cu Universitatea Cluj.
În etapa a cincea, Dinamo va juca din nou pe teren propriu, cel mai probabil tot pe ”Arcul de Triumf”, în compania celor de la FC Botoșani.
Programul ”câinilor” în etapele trei și patru din Liga 1
ETAPA 4
Sâmbătă, 5 august
Ora 21:30 Universitatea Cluj – DINAMO
Bilete pentru meciul cu U Cluj
Sâmbătă, 5 august, Dinamo se deplasează la Mediaș, pentru duelul cu U Cluj, partidă contând în etapa a 4-a. Meciul de pe stadionul ”Gaz Metan” din Mediaş va începe la ora 21:30.
Suporterilor dinamoviști le-au fost repartizată o peluză cu o capacitate de 800 de locuri. ”Câinii” pot achiziționa bilete pentru partida cu U Cluj online, doar în sectorul rezervat fanilor oaspeți.
Un tichet de acces este în valoare de 20 lei.
CITESTE SI:
Vasile Dîncu vrea să o ajute pe Dinamo: ”Legal aş face-o oricând”
Vasile Miriuță, analiză la rece a jocului dinamoviștilor: ”E o mare problemă acolo!”
Un gând despre &8222;Giani Kiriță, dezamăgit după eșecul cu Sepsi: ”Semnalul de alarmă este următorul…”&8221;