Dinamo București încă traversează cea mai grea perioadă din istorie, dar perspectivele de viitor par foarte promițătoare, mai ales că planul de reorganizare a fost aprobat săptămâna trecută.

”Câinii” ocupă locul 11 în Superliga, la doar patru puncte distanță de prima poziție care asigură prezența în playoff. În următoarea etapă îi așteaptă duelul cu FCU Craiova, programat vineri, 15 septembrie, la 21:30.
Fostul administratorul special al lui Dinamo, Vlad Iacob a lucrat o vreme de un an, până în august 2023, când Andrei Nicolescu a preluat funcția și l-a înlăturat din club. Cu toate că despărțirea nu s-a produs în cele mai bune condiții, acesta rămâne fidel lui Dinamo București.
Fostul oficial a vorbit deschis despre situația actuală din Ștefan cel Mare și relația profesională pe care a avut-o cu Ovidiu Burcă.
Vlad Iacob a menținut că motivul rupturii dintre el și antrenorul lui Dinamo, a fost implicarea prea mare a tehnicianului dinamovist în zona managerială.
Chiar și în acest context, Vlad Iacob a menționat că principala problema pentru care s-a încheiat colaborarea cu Dinamo, nu a fost deteriorarea relației cu Ovidiu Burcă.
”Între mine și Ovidiu îmi e greu să spun că a fost o ruptură. Mi-am dat seama, la un moment dat, că implicarea lui în zona managerială devine tot mai mare, la nivel de imagine. Eu consider că el n-ar fi trebuit să depășească zona tehnică a clubului.
N-a avut implicări exprese, decât la nivel declarativ și de imagine. După schimbarea acționariatului, s-au produs niște modificări, inclusiv în relația mea cu Ovidiu. N-am avut probleme reale cu Ovidiu. Plecarea mea de la club nu are legătură cu Ovidiu Burcă.
Eu consider că un club precum Dinamo trebuie construit pe alte principii. Consider că experiența este esențială”, a declarat Vlad Iacob, în cadrul emisiunii PlaySport Review.
Vlad Iacob, la FCSB? Răspunsul fostului oficial din Ștefan cel Mare
Vlad Iacob a fost chestionat cu privire la șansele de a accepta să meargă la FCSB dacă i s-ar oferi această oportunitate. Iacob nu a stat prea mult pe gânduri și a afirmat că nu se pune problema să dea curs unei eventuale oferte din partea eternei rivale FCSB. Nici Universitatea Craiova nu l-ar putea convinge să i se alăture.
”Cu siguranță n-aș lucra la FCSB, n-aș putea să fac asta. Probabil nici la Universitatea Craiova. Ca principiu, n-aș lucra la niște rivali”, a fost răspunsul lui Vlad Iacob.
Video I Vlad Iacob despre echipa sa de suflet, Dinamo Bucureşti
CITESTE SI:
S-a stabilit programul etapelor 10 și 11. Când se joacă Dinamo – Farul și Oțelul – Dinamo
Cerințele lui Ovidiu Burcă după transferurile făcute în această vară
Reacția lui Edi Iordănescu, după România – Israel 1-1. Cum arată clasamentul grupei I
Un gând despre &8222;Video I Vlad Iacob, despre adevărata relație cu Ovidiu Burcă. Ce spune despre un posibil angajament cu FCSB&8221;