Luni, a avut loc o nou înfățișare din procesul ce-l implică pe Mario Iorgulescu, în urma accidentului produs în 2019, care s-a lăsat cu moartea lui Dani Vicol, un tânăr în vârstă de 24 de ani, tatăl a doi copii.

Tribunalul București l-a condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare, însă Curtea de Apel a rămas să dea verdictul final. Acesta va fi comunicat pe 11 octombrie.
Avocații lui Iorgulescu jr, care a fost deja condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru omor, au încercat să obțină schimbarea încadrării juridice a cazului, pentru ca inculpatul să scape cu o pedeapsă mai ușoară, însă cererea a fost respinsă de judecători!
În aceste condiții, condamnarea inițială a fiului lui Gino Iorgulescu a fost păstrată. Cu toate acestea, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal a susținut că există dovezi clare care arată că Mario nu era drogat în momentul accidentului.
”Eu vreau să vă spun ceva. Băiatul meu nu a fost drogat. Cine mai spune că e drogat o să aibă o mare surpriză, pentru că noi avem dovezi, și o să plătească. O să-i chemăm în instanță. Așteptăm să fie corectitudine, că până acum nu a fost.
(n.r. Cum se simte Mario Iorgulescu?) Cum să se simtă? E un copil care nu are discernământ și are momente când e lucid și când nu mai realizează ce vorbește. O dată regretă, o dată nu știe ce a făcut”, a declarat Gino Iorgulescu, la ieșirea din sala de judecată.
Gino Iorgulescu a dat nas în nas cu părinții tânărului ucis de fiul său
Părinții victimei și-ar dori ca Mario Iorgulescu să ajungă la închisoare și i-au amintit încă o dată tatălui său acest lucru.
„Vreți să lăsați criminalul în libertate, iar copilul nostru putrezește în mormânt”, i-au spus aceștia șefului LPF.
De ce nu va face Mario Iorgulescu nicio zi de închisoare
Magistratul care a dispus condamnarea, Manuela Orzaţă, a concluzionat că Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, avea discernământ în momentul producerii accidentului şi nu există dovezi că ar suferi de afecţiuni psihice care să-l împiedice să vină în România pentru a participa la proces.
În ciuda condamnării, avocatul Florin Durgheu a spus că fiul șefului LPF nu va face vreo zi de închisoare. Și își justifică afirmația pe baza faptului că autoritățile italiene au respins definitiv solicitarea autorităților române de emitere a mandatului european de arestare.
Patricia, femeia alături de care Dani Vicol avea planuri de nuntă, distruse de un moment în care, în toamna lui 2019, Mario Iorgulescu a produs un accident cumplit, a vorbit despre decizia instanței.
”Am văzut decizia instanței. Ce pot să spun? Felicitări instanței, felicitări judecătoarei. Nu pot să spun altceva, sincer, dacă judecătoarea a considerat că așa merită, eu zic că e ok”, a declarat văduva victimei lui Mario Iorgulescu.
CITESTE SI:
Ovidiu Burcă, mesaj către suporteri: ”Le mulțumesc sincer”
Record doborât de Ovidiu Burcă și intră în istoria lui Dinamo
S-a stabilit programul etape 1 a Cupei României. Când se joacă Dinamo – FCU Craiova
2 gânduri despre &8222;Procesul în care Iorgulescu jr. a fost judecat pentru omor s-a încheiat. Reacție halucinantă a lui Gino Iorgulescu, la ieșirea din sala de judecată&8221;