Andrei Nicolescu: ”Am deplină încredere în Ovidiu și în jucători”

Dinamo a capitulat în fața Farului, scor 0-2, și a ajuns la cea de-a treia înfrângere consecutivă din campionat, fără gol marcat.

Deși joi s-a declarat nemulțumit de jocul prestat de Dinamo în meciul cu FCU Craiova, 0-1, iar echipa noastră are trei înfrângeri la rând, Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a avut un mesaj de încurajare pentru antrenorul Ovidiu Burcă și că nu se pune problema ca acesta să fie demis.

”Pentru că Dinamo are palmares pozitiv contra imposibilului!

Am deplină încredere în Ovidiu și în jucători. Deplină!

Dinamo va începe sa urce. Dincolo de suferința implicită, cred ca purgatoriul înfrângerilor nedrepte, care nu reflectă jocul consistent al echipei, ne poate fi necesar. Învățam să strângem rândurile. Sa fim smeriți. Uniți.

S-o luam de la capăt. Să ne ridicăm. Sa urcăm din nou. O dată și încă o dată, până când ascensiunea va deveni singurul nostru sens. Nu sunt cuvinte de mobilizare, ci un principiu de viață specific adevăraților campioni.

Dinamo va depăși acest impas. Prin știința si rigoarea lui Ovidiu, un reper al noului val de antrenori. Prin valoarea individuală a jucătorilor – avem, astăzi, jucători foarte talentați! Prin forța grupului! Prin echilibrul financiar si managerial. Dar, mai ales, prin și cu încrederea pe care ne-o oferă cei mai puternici suporteri din România.

Dinamo poate câștiga cu Craiova, in cupa. In sezonul 1999-2000, după aproape noua ani in care nu mai învinsese Steaua, Dinamo a câștigat cu 3-2, a luat titlul in acel an si a pornit o lunga serie de rezultate pozitive împotriva eternei rivale. Purtata pe aripile de încredere ale unui stadion întreg care striga “Dinamo bate pe Steaua!” Pentru că, in acel moment, victoria devenise o necesitate. Ca si marți, în cupă!

Dinamo are palmares pozitiv în lupta cu imposibilul. Exemplele sunt multiple. Negative și pozitive, deopotrivă. De la imposibilul 4-5 cu Foresta, după 4-0 in minutul 47, pana la imposibila răsturnare de la Liberec, la recenta promovare imposibilă și, peste toate, la imposibila salvare de la faliment a unui club cu datorii de zeci de milioane de euro, părăsit de patroni, dar susținut necondiționat de fanii dinamoviști, eroii care mișcă munții.

Repet, cred și “semnez”: având suporterii alături, în competițiile interne, Dinamo poate bate pe oricine. Daca nu credeți, întrebați imposibilul!”, a fost mesajul postat de Andrei Nicolescu pe o rețea de socializare.

Cum a arătat Dinamo în meciul cu Farul:

Golubovic – Lucas Araujo, Bena, Homawoo (Patriche 23) – De Moura, Cr. Costin, Larrucea (Gregorio 46), N. Roşu, Amzăr – Ghezali (C. Ţîră 77), D. Politic (A. Bani 72).

Dinamo a pierdut ultimele trei partide, fără a marca vreun gol, 0-4 cu Rapid, 0-1 cu FC U Craiova şi 0-2 cu Farul.

După 10 etape jucate, Dinamo se află abia pe poziția a 13-a.

CITESTE SI:

Dorin Rotariu la Dinamo?! ”Așteaptă oferte”

Ovidiu Burcă, deranjat de atitudinea lui Gheorghe Hagi. Ce spune despre demisie

Florentin Petre, dezamăgit după eșecul cu Farul

Un gând despre &8222;Andrei Nicolescu: ”Am deplină încredere în Ovidiu și în jucători”&8221;

Lasă un răspuns