Dinamo – FC U Craiova s-au duelat în prima etapă a grupei C din Cupa României, iar cele două echipe au remizat, scor 1-1. Partida s-a jucat pe Arena Națională, iar ”câinii” au preluat conducerea în prima repriză, fiind egalați în partea secundă, în urma unui penalty.

Dinamo a primit vizita celor de la FC U Craiova în prima etapă a grupelor Cupei României. Cele două formații au remizat, scor 1-1, și se află în spatele Oțelului Galați, care a învins-o pe Zalău în primul meci, cu 4-1.
„Câinii” au avut prima ocazie după doar 5 minute. Ricardo Grigore a fost împins de public să tragă la poartă, dar Gurău a prins din doi timpi, după ce a fost aproape de a scăpa mingea în față.
În minutul 15, Abdallah a primit o pasă în flancul stâng și a avansat până la aproximativ 15 metri de poartă, de unde a trimis o toprilă. Mingea a lovit bara transversală și a căzut în fața liniei porții.
Dinamo a deschis scorul imediat după acea fază. Grigore a fost omul cu pasa, iar Amzăr a preluat perfect și a trimis din voleu la colțul lung, fără a-i da vreo șansă lui Gurău.
FC U Craiova a replicat abia la jumătatea primei reprize, în urma unei lovituri libere din partea dreaptă. Albu a centrat, iar Henriques a trimis cu capul, dar mingea s-a dus peste poarta lui Golubovic.
După o jumătate de oră, Abdallah a mai ratat o ocazie pentru echipa noastră, de această dată de pe cealaltă parte, tot cu un șut pe colțul scurt. În minutul 35 a avut loc o fază interesantă. Gurău a văzut cartonașul roșu după ce a intervenit asupra lui Abdallah, dar arbitrul a revenit asupra deciziei deoarece jucătorul lui Dinamo se afla în offside.
Oltenii au primit un penalty în minutul 64, după ce Iglesias l-a faultat pe Bahassa. Francezul a trimis în forță pe centrul porții, învingându-l pe Golubovic pentru 1-1.
Video I Dinamo – FCU Craiova 1:1
Echipa de start:
DINAMO: A. Golubovic – G. Moura, D. Giafer, R. Patriche, R. Grigore, C. Amzar – G. Larrucea, I.Roșu, D. Iglesias – G. Gregorio, H. Abdallah;
Rezerve: F. Dujmovic, D. Alves, V. Borcea, D. Politic, A. Bordușanu, A. Irimia, N. Roșu, C. Costin, L. Ghezali.
Dinamo – FC U Craiova s-a încheiat 1-1, iar cele două echipe se află în spatele Oțelului Galați în clasamentul grupei C. Zalău e pe ultimul loc, însă joi se va juca partida dintre FCSB și Bihor, care ar putea schimba ierarhia.
CITESTE SI:
Dinamo București – FCU Craiova. Cum arată primul 11 trimis de Ovidiu Burcă
Giani Kiriță, gata să revină în Ștefan cel Mare: ”În 2-3 săptămâni, vă promit că mănâncă din ei!”
Un gând despre &8222;Video I Dinamo, remiză în prima etapă din Cupa României&8221;