Partida dintre Dinamo și FCU Craiova 1948 s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, în grupele Cupei României.
Golurile acestui meci au fost marcate de Costin Amzăr (minutul 18) pentru dinamoviști, respectiv Yassine Bahassa (minutul 66, din penalty) pentru olteni.
La finalul meciului cu Dinamo București, Paul Răducan, antrenorul principal al celor de la FCU Craiova 1948, a susținut că rezultatul de egalitate înregistrat pe Arena Națională a fost unul echitabil, luând în considerare că cele două echipe și-au împărțit reprizele.
”Un meci de Cupă. Un meci între Dinamo și Craiova mereu a fost un derby. În prima repriză, adversarii noștri au avut un joc sensibil mai bun. La pauză am reglat situația prin unele schimbări, iar în repriza a doua cred că puteam să și câștigăm.
A fost un rezultat de egalitate, care reflectă realitatea.
(n.r. ce le-ați zis la pauză jucătorilor?) La pauză le-am zis că se poate și am făcut două schimbări. În partea dreaptă a coborât Negru (n.r. Radu Negru) și a reglat situația pe banda dreaptă, iar la mijlocul terenului a reintrat Achim (n.r. Vlad Achim) pentru acumula o ușoară oboseală”, a spus Răducan la sfârșitul partidei.
Dinamo – FC U Craiova s-a încheiat 1-1, iar cele două echipe se află în spatele Oțelului Galați în clasamentul grupei C. Zalău e pe ultimul loc, însă joi se va juca partida dintre FCSB și Bihor, care ar putea schimba ierarhia.
CITESTE SI:
Ovidiu Burcă, vești bune pentru dinamovişti: ”Nu pot să nu evidenţiez asta”
Dani Iglesias a comentat faultul din meciul cu FCU Craiova
Video I Costin Amzăr, după remiza de pe Arena Națională cu FCU Craiova
Un gând despre &8222;Oltenii sunt mulțumiți de remiza cu Dinamo din Cupa României&8221;