Dinamo – FC U Craiova s-au duelat în prima etapă a grupei C din Cupa României, iar cele două echipe au remizat, scor 1-1.

Partida s-a jucat pe Arena Națională, iar ”câinii” au preluat conducerea în prima repriză, fiind egalați în partea secundă, în urma unui penalty.
„Câinii” au câştigat ultima dată în campionat pe 19 august, 3-2 cu FC Voluntari, iar în ultimele patru întâlniri au trei înfrângeri şi remiza cu oltenii de azi, pe Arena Naţională.
Ovidiu Burcă, a remarcat jocul în creştere al echipei sale, în ciuda ultimelor meciuri fără victorie. Atenţia sa se mută pentru partida din etapa următoare a Superligii, cu Oţelul, la Galaţi.
”Jocul nostru e în creştere. Ca antrenor, rezultatul e important, că lumea te judecă după rezultat, dar nu pot să nu evidenţiez jocul echipei. Am fost echipa cu iniţiativa, m-au mulţumit lucrurile. Mai puţin momente când n-am controlat jocul, dar mai sunt lucruri la care să lucrăm.
Am avut reacţie, am avut câteva ocazii după golul primit. E prea multă precipitare uneori, probabil îi apasă şi pe ei că n-am învins de mult. E nevoie să fii calm în posesie şi e nevoie de răbdare.
A fost un meci bun, plăcut pentru spectatori, cu multe ocazii, dar că n-am câştigat lumea n-a fost pe deplin mulţumită.
E o grupă accesibilă în Cupa României. Echipa s-a prezentat destul de bine, de asta am făcut rotaţie, că vrem jucători proaspeţi la Galaţi şi putem merge pe două fronturi.
Va fi diferit cu Oţelul faţă de Liga 2, dar vom întâlni acelaşi public incandescent, acelaşi antrenor ambiţios, o echipă care n-a pierdut de atâtea etape. E un adversar pe care-l ştim”, a declarat antrenorul lui Dinamo, la finalul duelului de pe Arena Națională.
Dinamo – FC U Craiova s-a încheiat 1-1, iar cele două echipe se află în spatele Oțelului Galați în clasamentul grupei C. Zalău e pe ultimul loc, însă joi se va juca partida dintre FCSB și Bihor, care ar putea schimba ierarhia.
CITESTE SI:
Dani Iglesias a comentat faultul din meciul cu FCU Craiova
Video I Costin Amzăr, după remiza de pe Arena Națională cu FCU Craiova
Un gând despre &8222;Ovidiu Burcă, vești bune pentru dinamovişti: ”Nu pot să nu evidenţiez asta”&8221;