Dănuț Lupu schimbă taberele!?

În cursul zilei de luni, 2 octombrie, fostul mijlocaș de la Dinamo și Rapid, Dănuț Lupu (56 de ani), a fost condamnat definitiv la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare. Acesta are 24 de ore ca să se predea autorităților.

Dănuț Lupu a condus fără permis valabil. Lupu a făcut apel, iar azi a primit sentința.

După dictarea sentinței, fostul dinamovist are obligația să se prezinte la Penitenciarul Rahova în termen de 24 de ore.

Aflat în străinătate în momentul în care a primit sentința, Dănuț Lupu a anunțat deja că va reveni în țară abia în weekend.

Dănuţ Lupu figurează acum pe lista persoanelor urmărite, pe site-ul Poliţiei Române.

Înlăturat și din cadrul conducerii Clubului Sportiv Dinamo București, se pare că acesta nu duce lipsă de oferte. Un alt fot pușcăriaș, pe numele său, Gheorghe Becali, i-a lansat o ofertă, cât timp se va afla în detenție.

„Ce condamnare? Dacă a condus fără permis… să te ierte? Atunci conducem toţi fără permis. O să facă 3 luni de puşcărie, ce e mare lucru? El se duce direct în regim deschis… se duce la Jilava (n.r ciobanul habarnist nu știe că este vorba de penitenciarul Rahova) şi îl ia un prieten şi lucreză la Dinamo.

Bine, lasă că îl angajez eu. Fac cerere şi spun că pe Lupu vreau să îl angajez la FCSB. Dar el e prieten la Jilava la cataramă cu directorul de acolo. Nu e problemă. Ce, i-a dat mult? Atunci conducem toţi fără carnet.

I-a dat prea puţin, 7 luni fără probleme… doarme la puşcărie, ziua lucrează. Da, domnule, fac. Am zis că fac, fac! O să vezi că fac. Îi trimit o maşină şi îl ia o maşină dimineaţă la 7, vine la FCSB la un birou. Seara doarme la puşcărie că aşa e legea”, a declarat fostul pușcăriaș, Gigi Becali.

Clubul Sportiv Dinamo se dezice de Dănuț Lupu

Fostul fotbalist din Ștefan cel Mare, era angajat în cadrul Clubului Sportiv Dinamo, în funcția de președinte, dar contractul îi va fi desfăcut din cauza arestării.

Lupu activa la clubul din Liga a 3-a, acolo unde ocupa de mai mulți ani funcția de manager. Acum, clubul a anunțat că va pune capăt contractului cu el.

”Contractul domnului Dănuț Lupu va înceta de drept deoarece el nu mai poate presta activitatea stipulată în contract.

Nu facem alte comentarii, deoarece este o problemă pe care o are în viața privată, nu este legată de activitatea din cadrul clubului Dinamo”, a anunțat CS Dinamo.

Dănuț Lupu: ”Duminică mă vor lua de la aeroport”

”Duminică mă vor lua de la aeroport. Cred că din momentul în care s-a dat sentința, ai 8 ore sau 6 ore să te predai. Mă duc la frontieră și predau pașaportul.

Eu am avut o vorbă: nici la dușmani nu le doresc să ajungă la pușcărie! Nu-mi fac probleme pentru mine, îmi fac probleme pentru familie. O să o las pe soție să plece înainte și eu o să vin ultimul în țară”, a spus Dănuț Lupu.

CITESTE SI:

Clubul Sportiv Dinamo reacționează după ce Dănuț Lupu a fost condamnat la închisoare

Conducerea lui Dinamo a vorbit pentru prima oară despre o posibilă retrogradare

Prima reacție a lui Dănuț Lupu, după ce fostul a fost condamnat definitiv la închisoare

Un gând despre &8222;Dănuț Lupu schimbă taberele!?&8221;

Lasă un răspuns