Veste bună pentru jucătorii lui Dinamo! Anunț de ultimă oră înaintea duelului cu CFR

Dinamo va juca, pe teren propriu, cu CFR Cluj, duminică seară, de la ora 21:30, în cadrul etapei a 12-a din Superliga României.

Dinamoviștii sunt pe cale să primească banii pentru promovarea în Superliga! Elevii lui Ovidiu Burcă au așteptat în această săptămână să ia banii după ce au reușit să ajungă în elita fotbalului românesc, însă situația nu s-a rezolvat pentru toți dintre aceștia.

Eugen Voicu a explicat că situația va fi remediată în cel mai scurt timp, astfel că jucătorii din Ștefan cel Mare au toate motivele să pregătească în liniște un meci atât de important, așa cum este cel împotriva de la CFR Cluj.

”A fost o întârziere, dar banii sunt pe drum, o parte dintre jucători au luat deja aceste prime! Am vorbit cu Dan Gătăianțu și este o procedură prin care acești bani trebuie să ajungă la 47 de oameni, în funcție de bănci.

Probabil, s-a făcut plata prea târziu pentru unii dintre fotbaliști și de aceea nu au intrat banii, dar nu au de ce să-și facă probleme. Situația se va rezolva în cel mai scurt timp. Subliniez încă o dată, banii pentru jucători sunt pe drum”, a spus Eugen Voicu, pentru ProSport.

Câți bani a băgat Red&White la Dinamo în șapte luni

În urmă cu o lună, Dinamo a primit o veste bună prin aprobarea noului plan de reorganizare al clubului, care a șters datorii de peste cinci milioane de euro și a făcut ca misiunea acționarilor de a scoate clubul din insolvență să fie una mult mai ușoară.

Andrei Nicolescu, administrator special și acționar în Red&White la Dinamo a dezvăluit ce sumă a fost investită la echipă în ultimele șapte luni. Suma se ridică la patru milioane de euro!

”Suntem singurii care ne-am asumat să salvăm Dinamo în luna februarie. Lăsăm timpul să judece, o să vedem. Lucrurile nu se pot construi peste noapte. Teoria asta că nu sunt bani este falsă.

Tocmai am făcut un calcul și din martie până astăzi am adus 4 milioane de euro în club. Mi se pare că ritmul este suficient pentru a crea un club puternic”, a spus Andrei Nicolescu.

Conducerea lui Dinamo a ieftinit biletele pentru meciul cu CFR Cluj

Oficialii lui Dinamo au hotărât ca biletele pentru partida cu CFR Cluj să aibă un preț mai mic decât până acum, pentru a atrage cât mai mulți suporteri la stadion.

Acest meci este important pentru clubul nostru și deoarece, cu această ocazie, se vor comemora 23 de ani de la moartea lui Cătălin Hîldan. Conducerea pregătește un moment deosebit, acesta fiind motivul pentru care le-a transmis fanilor să vină la stadion cu cel puțin 30 de minute înaintea fluierului de start.

”Pe Arena Națională, duminică, 8 octombrie, începând cu ora 21.30, câinii roșii vor primi vizita ardelenilor de la CFR. Fii tu al 12-lea jucător în etapa cu numărul 12 a Superligii”, se precizează în comunicatul emis de Dinamo.

Bilete pentru meciul cu CFR Cluj

Dinamo București a pus tichetele de acces în vânzare. Momentan tichetele de acces pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.

PREȚURI BILETE:

Tribuna 1 VIP 1: 120 lei;

Tribuna 1 VIP 2: 80 lei;

Tribuna 1: 35 lei;

Tribuna 1: 35 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenti, pensionari): variază între 35 și 17,50 lei;

Peluză: 25 lei.

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arena Națională”.

Programul caselor de bilete:

Duminică (08/10)

Interval orar: 12:00 – 22:00. Acestea se pot procura de pe Maior Coravu și Pierre de Coubertin.

”Câinii” se află pe locul 15 în SuperLigă înainte de meciul cu CFR Cluj. Dinamo vine după patru înfrângeri consecutive în campionat. De asemenea, clubul nostru nu a mai înregistrat un rezultat pozitiv în fața clujenilor din 2019.

Dinamo nu a mai câștigat în fața celor de la CFR Cluj din mai 2017. Filip, Hanca și Bumba au înscris cele trei goluri pentru ”câini”. În următoarele zece meciuri dintre cele două echipe, au fost înregistrate nouă victorii pentru clujeni și un rezultat de egalitate, în 2019.

CITESTE SI:

Avancronică I Dinamo București – CFR Cluj

Ovidiu Burcă nu ia în calcul demisia de la Dinamo

Andrei Nicolescu a dat cărțile pe față! Câți bani a băgat Red&White la Dinamo în șapte luni

2 gânduri despre &8222;Veste bună pentru jucătorii lui Dinamo! Anunț de ultimă oră înaintea duelului cu CFR&8221;

Lasă un răspuns