Luni, 2 octombrie, Dănuț Lupu (56 de ani) a fost condamnat la o pedeapsă de șapte luni și zece zile de închisoare cu executare, după ce a fost prins în mai multe rânduri în timp ce conducea fără permis.

Imediat după sentința definitivă a magistraților, Gigi Becali s-a arătat dispus să-l ajute pe fostul mijlocaș al lui Dinamo și al Rapidului, în cazul în care acesta va executa pedeapsa în regim deschis.
Becali susținea că, dacă Dănuț Lupu va executa închisoarea în regim deschis, va face o cerere să-l preia și să-l pună să lucreze în cantonamentul FCSB-ului.
Patronul/antrenor al mioarelor din Berceni, spune că a ales să facă acest după ce s-a enervat că CS Dinamo i-a reziliat contractul lui Dănuț Lupu, după ce judecătorii au anunțat decizia de condamnare la închisoare.
Cum niciodată o veste prostă nu vine niciodată singură, Lupu mai primește o veste proastă din partea reprezentanților Penitenciarului Rahova, unde se află, deocamdată, în perioada de carantină.
Toate promisiunile publice pe care le-a primit din partea lui George Becali s-au prăbușit ca un castel de nisip. Legat de aceste afirmații, Becali, la rândul său trecut prin detenție, se baza pe faptul că pedeapsa de numai 7 luni și 10 zile îi va permite fostului internațional să iasă la lucru în afara închisorii.
Potrivit ziarului ”Gândul”, persoane din cadrul Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) au declarat, că, deși nu este încă oficial, Lupu nu va avea drept de muncă în afara penitenciarului, motiv pentru care planul lui Gigi Becali nu poate fi pus în practică, din cauza faptului că fostul internațional a fost dat în urmărire internațională și nu poate fi considerat un deținut de încredere.
Sursa mai sus menționată afirmă că, după cele 21 de zile, o comisie va stabili regimul de detenție al fostului fotbalist, care, cel mai probabil, va fi unul semideschis și nu deschis, așa cum spera el, măsură decisă tot din cauza faptului că, pentru o săptămână, a figurat drept fugar.
În cazul în care va dori, totuși, să muncească, aceeași comisie se va întruni din nou și va decide dacă are dreptul să lucreze și ce fel de ocupație, dintre cele disponibile în interiorul închisorii, i s-ar potrivi fostului mare sportiv.
”Din Dubai în «Dubău»”
Imediat după sentință, Dănuț Lupu a avut 6 ore la dispoziție să se predea, însă a făcut-o abia după o săptămână, deoarece se afla în vacanță în Dubai.
Astfel e a fost dat în urmărire generală.
DDB nu l-a uitat pe Dănuț Lupu: ”Din Dubai în «Dubău». Nu ne putem bucura de răul cuiva, dar credem că Dănuț Lupu a greșit grav când a considerat că poate fi deasupra legii.
Nu putem uita magia produsă de glezna fină a blondului de la Dinamo, dar viața îți dă uneori și lecții care au menirea să-ți mai taie din viteză și din tupeul de a crede că poți dribla totul și în afara terenului.
Cândva, Marius Niculae și Mihalcea îl luau după gât, după unul din momentele lui de strălucire. Acum îl vedem înconjurat tot de niște foști colegi de-ai lui”, au scris cei din ”DDB Italia”, o comunitate importantă a fanilor dinamoviști.
CITESTE SI:
Cosmin Moți aruncă BOMBA! De ce nu s-a impus, Dorin Rotariu la Ludogorets
Reacția lui Edi Iordănescu, după remiza albă din Belarus – România
Un gând despre &8222;Planul lui Dănuț Lupu s-a prăbușit! Motivul pentru care nu poate fi angajat de Gigi Becali&8221;