Dinamo este în luptă pentru menținerea în primul eșalon din campionatul româniei, iar stilul propus de antrenorul Ovidiu Burcă încântă din ce în ce mai mulți oameni din fotbalul românesc.

Jucătorii pe care îi are sub comandă tehnicianul în vârstă de 43 de ani nu fac excepție, aceștia fiind încântați că li se propune un stil de joc în care au mingea și își pot arăta, astfel, calitățile pe teren.
Transferat în această vară la Dinamo, Christian Ilic (27 de ani) a transmis că Ovidiu Burcă vrea ca Dinamo să joace un fotbal diferit față de celelalte echipe din România.
El spune că a fost convins ușor să joace în România, deoarece acesta este un club mare, cunoscut în străinătate, astfel că a acceptat imediat să vină la Dinamo.
”În primul rând, sunt foarte fericit să fiu aici. Sunt un tip calm, foarte ”în mine”, un băiat liniștit, dar, bineînțeles, când trebuie să fiu zgomotos și pe teren, pot fi și eu la fel.
Despre România, în acest moment, nu pot vorbi decât lucruri pozitive, despre cultură, despre oameni, despre mâncare.
Dinamo este un club mare, cu mult succes în istorie. Oamenii m-au convins într-un mod pozitiv, mi-au vorbit despre proiect, ce vor să facă, ce vor să realizeze. Sună foarte pozitiv, vreau să fac pași importanți în România și să fiu o parte importantă din club.
Cred că am încercat să fiu cât se poate de calm pe teren, să mă focusez pe lucrurile mele. Dacă jucăm într-o atmosferă cum a fost cu Rapid, nici măcar nu le iau în considerare, pentru a le aduce în alt mod. O altă calitate a mea este să încerc să păstrez totul cât mai simplu posibil.
Să acționez rapid, aceasta este forța mea cea mare. Și, bineînțeles, atacul spațiului, simțind când este timpul să merg în spațiul respectiv, să mă uit înainte de a ajunge mingea la mine ca să știu ce am de făcut apoi. Fotbalul este tot mai mult un joc al minții.
Sincer să fiu, pe teren, nu am resimțit o diferență foarte mare între echipe. Chiar dacă n-am câștigat. Cred că le-am oferit șanse simple de a marca, au fost greșelile noastre. Dacă vom corecta micile erori, va fi bine. Personal, nu văd o diferență mare între Dinamo și celelalte, nu suntem departe. Sunt o echipă nouă, oameni noi, o altă ligă, dar am arătat că jocul nostru poate lucra bine. Nu suntem atât de departe de ele!
Mister încearcă să joace alt stil de fotbal în fotbal, e singurul din România, mai mult cu mingea, mai multă posesia, mai mult control. Cred că acest stil se potrivește la Dinamo, putem să facem să fie perfect. Dacă ne uităm la marile cluburi, vedem că tot la fel încearcă. Acum se pune accent pe posesie și pe poziționare. Gândim mai mult la atac decât la apărare”, a declarat Christian în interviul acordat pentru rețelele de socializare ale clubului Dinamo.
Video I Christian Ilic a vorbit despre plusul pe care îl poate aduce la Dinamo: ”Pot fi «gălăgios» pe teren!”
Croatul a jucat șase meciuri în România, adunând două pase de gol. Mijlocașul central de 27 de ani are o cotă de 400.000 de euro conform Transfermarkt.
Judenburg, Murau, Lambrecht, Weiz, Hartberg, Motherwell, Loko Plovdiv, Kryvbas și Doxa Katokopias sunt echipele din CV-ul lui.
Cel mai mult a jucat la Hartberg, pentru care a marcat de șapte ori și a oferit patru pase de gol în 96 de partide.
CITESTE SI:
Cornel Dinu, un nou atac devastator la adresa lui Edi Iordănescu
Pas important pentru Dinamo! CNI a rezolvat ultimii pași pentru nou stadion Dinamo
Video I Andrei Nicolescu, le răspunde suporterilor indignați de programările meciurilor lui Dinamo
2 gânduri despre &8222;Video I Laude pentru Ovidiu Burcă: ”Vrea să joace un fotbal complet diferit”&8221;