Video I Dinamo caută soluții să scape de monitorizarea FRF

Dinamo se află sub monitorizarea Federației Române de Fotbal în ceea ce privește pragul de rentabilitate. Societatea a încălcat prevederile din regulamentul de licențiere legat de rezultatele financiare ale ultimilor trei ani, a înregistrat un deficit de aproximativ 12 milioane lei și, până la sfârșitul acestei toamne, trebuie să regleze, printr-un aport de capital, suma care depășește pragul acceptat de FRF, 10 milioane lei.

evomag.ro

Astfel, conducerea lui Dinamo caută soluții și s-au adresat Federației Române de Fotbal pentru a scăpa de monitorizarea financiară legată de încălcarea pragului de rentabilitate.

În caz contrar, ”câinii” riscă noi sancțiuni, cum ar fi, pentru început, interzicerea legitimărilor și transferurilor de jucători.

”Este o discuție legată de monitorizarea FRF. Clubul a intrat într-un proces de monitorizare în urma rezultatelor financiare din ultimii trei ani, în care este raportat un deficit de aproximativ 10-12 milioane lei. Noi am declarat, încă de atunci, în procedura de monitorizare, posibilitatea de a face majorare de capital social.

În funcție de ce spune FRF-ul vom proceda la acest aport cu o sumă minimă de 12 milioane. Varianta renunțării la datorie nu este prevăzută în regulamentul FRF pentru a scăpa de monitorizare. Trebuie să ne raportăm strict la ceea ce spune regulamentul FRF”, a spus Andrei Nicolescu în cadrul emisiunii dedicate suporterilor dinamoviști ”Dinamo 7/9” de la PlaySport.

Video I Dezvăluiri lui Nicolescu despre situația lui Dinamo București

Dinamo nu se află în cea mai bună formă sportivă, întrucât ocupă penultimul loc în SuperLiga României, cu doar nouă puncte adunate în primele 12 etape.

CITESTE SI:

Video I Cornel Dinu a analizat jocul României din meciul cu Andorra. Verdict în cazul Ianis Hagi la națională

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Hermannstadt

Reacția presei din Andorra, după 0-4 cu România la București

Un gând despre &8222;Video I Dinamo caută soluții să scape de monitorizarea FRF&8221;

Lasă un răspuns