Ovidiu Burcă, atacat din toate părțile: ”’Mesia’ Burcă e doar un ‘muritor’”

Este cunoscut faptul că Dan Capatos se numără printre cei mai înfocați fani a lui Dinamo.

Vedeta tv și-a scris ”Povestea meciurilor mele triste”, într-un editorial al site-ului de știri sportive, iamsport.

Dinamovistul nu s-a ferit să îl atace direct pe tehnicianul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, dar și pe elevii săi.

”De ceva vreme, în timp ce urmăresc câte un meci al “câinilor” mei, gândul îmi zboară, fără nicio putere de a-l întoarce din drum, la celebrul roman al lui Garcia Marquez, “Povestea târfelor mele triste”.

Asocierea din mintea mea este una forțată, fără îndoială, situația de pe teren neavând nicio legătură cu starea personajului din romanul sus amintit. Nici măcar jucătorii nu pot fi asociați cu restul personajelor din carte, deși cineva mai îndrăzneț ar putea găsi asemănări.

Rămâne doar tristețea. Tristețea de după. Nu îmi mai aduc aminte nici măcar cu ajutorul unor pastile recomandate de specialiști când am experimentat ultima oară acea bucurie pură, năvalnică, vecină cu nebunia temporară a suporterului satisfăcut pe deplin după un meci al echipei lui de suflet!

Cum o fi să mai urli din toți plămânii la un gol decisiv? Cum o fi să te sui pe garduri la propriu când echipa câștigă un trofeu? Cum o fi să te gândești o săptămână la meciul care urmează și care îți va descătușa înca o dată energiile pitite în fiecare celulă? Să te bucuri de o revenire în prima ligă? Nu, mulțumesc!

Ce poate fi mai trist pentru un suporter care a prins pe viu marile meciuri ale lui Dinamo? Acum, singurele “bucurii” care ne vin din iarbă sunt câte o centrare care ajunge cu mult noroc în apropierea “andrisantului” și poate evitarea unui stop de tip “colțu’ mesei”. Doar atât? Puțin! Foarte puțin, vorba lui Dem Radulescu.

Și după asta, o altă săptămână agonizantă până la următorul meci trist. Și tot așa. Am ajuns sa experimentăm pe pielea noastră cele cinci stagii ale suferinței și ale durerii.

NEGAREA “Fugi domn’e de-aici, cum să retrogradeze Dinamo?” Bineînțeles, cu noua variațiune adăugată “din nou”?? “Nu există așa ceva. Burcă a făcut minuni. Ne-a adus după numai un an (un alt motiv de exaltare dinamovistă de tip nou) în Liga 1”.

Că uităm că am prins loc de play-off cu jucătorii prăbușiți pe gazon, ascultând ca pe vremuri la “difuzor” emisiunea “Fotbal minut cu minut” pentru a vedea dacă celelalte echipe le dau un “picior” de ajutor.

Ceea ce din “fericire” – ia uite, cine vorbea de tristețe pe aici – s-a și întâmplat. Și că am nimerit un baraj cu Argeș Pitești de mi-e și frică să-l analizez. Mă rog… Nu mai contează… Am reușit!

Dar… În cateva etape s-a instalat FURIA. Pentru că meci, după meci, după meci am constatat cu toții ca “Mesia” Burcă este doar un “muritor”. Nu face minuni. Nici n-ar avea cum. Cu doi “pești” (spuneți-le jucători, să se simta și ei bine) nu poți “hrăni” speranțele a sute de mii de suporteri flamanzi. Și din ce în ce mai ÎnFURIAți.

Și atunci apare NEGOCIEREA. Promitem să nu-i mai înjurăm. Nici pe jucători, nici pe antrenor, nici pe finanțatori, dacă reușesc și ei să adune măcar 3-4 puncte în următoarele meciuri. Ți-ai găsit. Negociere mai proastă nici că se putea.

Așa că se instalează DEPRESIA. Faza în care se află acum orice suporter. Depresie care a dezbinat și a aruncat în aer tot. Ne comportăm ca niște nebuni. Ne înjurăm, ne porcăim, ne împărțim în tabere, fracțiuni și “brigate”. Trecem bezmetic dintr-o peluză în alta, crezând că din cealaltă parte jocul se vede mai frumos, mai eficient. Aiurea.

E același joc trist! Etapă de etapă. La infinit. Ce urmează? Faza finală: ACCEPTAREA Ce poți face, când nu mai poți face nimic? Când ți-au furat speranțele? Când ieși de pe stadion cu capul în jos, vorbind singur și fară nici o noimă. Vrem stadion fără pistă! Ok. Dar ce facem cu prăpastia dintre tribune și gazon? Nimic. O ACCEPTĂM”, se artă în editorialul scris de Dan Capatos.