Ovidiu Burcă (43 de ani) și-a dat demisia de la Dinamo în cursul zilei de marți.

Antrenorul a luat această decizie la doar două zile distanță de la înfrângerea din meciul cu FCSB, scor 0-1. Burcă mai avea contract cu Dinamo până în vara lui 2025.
Eugen Voicu, acționarul majoritar din Red&White, a avut o primă reacție după plecarea antrenorului Ovidiu Burcă și a subliniat că îl respectă mult pe antrenor pentru ce a făcut la club.
„Am avut o discuție astăzi și concluzia pe care am tras-o foarte repede amândoi a fost că e bine să încetăm de comun acord relațiile contractuale.
A fost greu pentru toată lumea. Și pentru noi și pentru Ovidiu. Îl respectăm foarte mult pentru ce a făcut pentru clubul Dinamo și în același timp ca om consider că e un om cu caracter puternic.
Planurile noastre erau diferite, dar rezultatele sportive nu ne-au permis să continuăm și din păcate lucrurile se opresc aici”, a spus Eugen Voicu pentru PRO TV.
Ovidiu Burcă a preluat-o pe Dinamo când era în Liga 2
Antrenorul a ajuns în Ștefan cel Mare în iulie 2022 și a bifat 56 de meciuri pe banca lui Dinamo. Din acest total, 19 au fost victorii, 15 remize, iar 22 înfrângeri.
De asemenea, antrenorul a folosit la Dinamo nu mai puțin de 39 de jucători de când a ajuns în Ștefan cel Mare. Tot Burcă a fost cel care a promovat clubul din Ștefan cel Mare în SuperLigă.
”Câinii” au câștigat barajul de promovare/menținere în Liga 1 cu FC Argeș, 8-5 la general (6-1 în tur și 2-4 în retur) și a revenit în primul eșalon al fotbalului din România.
În acest moment, Dinamo se află pe ultimul loc din campionat, poziție care duce direct în Liga 2 la finalul sezonului. ”Câinii” au acumulat doar 10 puncte în 17 etape și sunt.
Comunicat emis de Dinamo București
”OFICIAL. MULȚUMIM, OVIDIU BURCĂ!
Clubul Dinamo 1948 București anunță, în mod oficial, încetarea raporturilor contractuale, de comun acord, cu antrenorul Ovidiu Burcă.
Ovidiu a început cariera la Dinamo pe 21 iulie 2022, la începutul unui sezon în care nu mulți antrenori s-ar fi responsabilizat cu o asemenea misiune. Într-o situație în care mulți prognozau falimentul, Ovidiu și-a asumat o responsabilitate mai mare decât cea de simplu antrenor: de a se asigura că un simbol românesc nu moare, că va avea continuitate. Și ce poveste am avut împreună!
La finalul unui sezon în care toate resursele au fost limitate, strictul necesar la Dinamo lipsea în multe momente, ne-am întors în Superligă, acolo unde ne este locul, alături de Ovidiu Burcă, ”nebunul” a cărui speranță nu s-a năruit nicicând, deși realitatea ne dădea multe semne că ar fi trebuit să se năruie.
Pentru că ne-a făcut să credem în Dinamo și pentru etica de muncă ireproșabilă, îi mulțumim lui Ovidiu Burcă. Drumurile noastre se despart, însă nimeni nu ne va putea lua vreodată momentele trăite la promovarea în primul eșalon. Ele își au locul de cinste în istoria clubului pe care dorim să îl reconstruim la nivelul zilelor de glorie apuse.
În cadrul zilei de mâine, o conferință de presă va fi organizată la Baza de Pregătire Săftica, prin care Ovidiu va aprofunda în fața publicului larg și a jurnaliștilor această decizie. Vom reveni cu detalii în curând.
Mult succes în carieră, Ovidiu Burcă!”, se arată în comunicatul emis de conducerea clubului nostru.
CITESTE SI:
Variante de antrenor pentru înlocuirea lui Ovidiu Burcă
Un gând despre &8222;Cum a reacționat Eugen Voicu după plecarea lui Ovidiu Burcă de la Dinamo&8221;