Ovidiu Burcă a explicat de ce a plecat de la Dinamo

În fața unui parcurs foarte slab al lui Dinamo, echipă care nu a mai câștigat de 12 meciuri, antrenorul Ovidiu Burcă (43 de ani) a fost împins să-și dea demisia.

Oficialii clubului din Ștefan cel Mare au luat această decizie, presaţi atât de glasul suporterilor, cât şi de situaţia critică din clasament.

Sorin Coleag şi Iulian Mihăescu, secunzii lui Ovidiu Burcă, vor asigura interimatul, însă conducerea lui Dinamo va opta, cel mai probabil, să găsească un atrenor cu experienţă pentru a remedia situaţia delicată pe care o traversează ”câinii”.

La aproximativ 24 de ore de când a luat decizia de a se despărți de Dinamo București, Burcă a explicat motivele care au stat în spatele hotărârii sale.

Tehnicianul a transmis că ”perioada de grație” pe care i-a cerut-o conducerii a expirat și, în contextul rezultatelor slabe, credibilitatea sa a scăzut.

”Vreau să le mulțumesc suporterilor pentru că datorită lor clubul nu a murit. Le mulțumesc și celor care au fost alături de mine. Vreau să le mulțumesc și jucătorilor pentru că am trăit momente frumoase alături de ei. Îmi cer scuze dacă am lezat sentimentele unor foști jucători prin anumite declarații.

E un moment de bucurie, nu unul trist. Îmi dau seama de unde am pornit și unde am ajuns. Îmi aduc aminte cum am găsit clubul și cum îl las acum. Va fi mai ușor pentru antrenorii care vin după mine.

Am promis schimbarea de mentalitate și sunt mândru de ce las aici, chiar dacă rezultatele nu sunt cele dorite. Am făcut tot ce a depins de mine să duc echipa la un nivel mai bun. Clubul are acționari care pun la dispoziție condiții de performanță. Plec cu un sentiment de împlinire.

Dinamo trece printr-un moment în care lucrurile se pot face mult mai organizat. Nu a fost niciodată altă opțiune decât să fiu antrenorul lui Dinamo. Nu a fost o demisie, a fost un acord de ambele părți. De ce am făcut-o?

Eu, când am început, am cerut 6 săptămâni, iar acum am cerut 6 luni. Pierdusem credibilitate după ce lucrurile nu au ieșit așa cum ne-am dorit”, a spus Ovidiu Burcă, în cadrul unei conferințe de presă.

Florin Bratu este favorit să preia pe Dinamo

Imediat după demisia lui Ovidiu Burcă (43 de ani) de la Dinamo, conducătorii clubului au luat legătura cu mai mulți antrenori, dintre care urmează să aleagă înlocuitorul tehnicianului care a reușit promovarea echipei.

Inițial ar fi dorit ca Sorin Colceag, unul dintre secunzii lui Ovidiu Burcă, să fie interimar, mai ales că are experință și chiar a mai fost inclusiv principal la echipă, o scurtă perioadă. Din motive nelămurite, această pistă ar fi blocată în acest moment.

Astfel, intenția conducerii este ca astăzi să se ajungă la o înțelegere cu noul ”principal” și daca nu în această seară, atunci mâine noul antrenorul să fie prezentat la echipă și să înceapă pregătirile. Dorința ca totul să fie rezolvat de urgență este dovedită și de faptul că jucătorii nu au primit încă niciun program tocmai pentru ca acesta să fie stabilit de noul antrenor.

Una dintre caracteristicile pe care oficialii clubului le urmăresc la cel pe care îl vor instala pe banca tehnică este acomodarea rapidă cu ceea ce înseamnă Dinamo, iar asta presupune să fi jucat sau să fi antrenat în Ștefan cel Mare.

Florin Bratu (43 de ani) se pare că este în pole position, cu atât mai mult cu cât este susținut și de suporteri. A mai fost antrenor la Dinamo, cu rezultate bune în prima parte a mandatului, între timp a căpătat mai multă experiență și este genul care se înhamă la o astfel de situație critică, așa cum este cea de acum de la Dinamo.

Comunicat emis de Dinamo București

”OFICIAL. MULȚUMIM, OVIDIU BURCĂ!

Clubul Dinamo 1948 București anunță, în mod oficial, încetarea raporturilor contractuale, de comun acord, cu antrenorul Ovidiu Burcă.

Ovidiu a început cariera la Dinamo pe 21 iulie 2022, la începutul unui sezon în care nu mulți antrenori s-ar fi responsabilizat cu o asemenea misiune. Într-o situație în care mulți prognozau falimentul, Ovidiu și-a asumat o responsabilitate mai mare decât cea de simplu antrenor: de a se asigura că un simbol românesc nu moare, că va avea continuitate. Și ce poveste am avut împreună!

La finalul unui sezon în care toate resursele au fost limitate, strictul necesar la Dinamo lipsea în multe momente, ne-am întors în Superligă, acolo unde ne este locul, alături de Ovidiu Burcă, ”nebunul” a cărui speranță nu s-a năruit nicicând, deși realitatea ne dădea multe semne că ar fi trebuit să se năruie.

Pentru că ne-a făcut să credem în Dinamo și pentru etica de muncă ireproșabilă, îi mulțumim lui Ovidiu Burcă. Drumurile noastre se despart, însă nimeni nu ne va putea lua vreodată momentele trăite la promovarea în primul eșalon. Ele își au locul de cinste în istoria clubului pe care dorim să îl reconstruim la nivelul zilelor de glorie apuse.

În cadrul zilei de mâine, o conferință de presă va fi organizată la Baza de Pregătire Săftica, prin care Ovidiu va aprofunda în fața publicului larg și a jurnaliștilor această decizie. Vom reveni cu detalii în curând.

Mult succes în carieră, Ovidiu Burcă!”, se arată în comunicatul emis de conducerea clubului nostru.

Ovidiu Burcă a preluat-o pe Dinamo când era în Liga 2

Antrenorul a ajuns în Ștefan cel Mare în iulie 2022 și a bifat 56 de meciuri pe banca lui Dinamo. Din acest total, 19 au fost victorii, 15 remize, iar 22 înfrângeri.

De asemenea, antrenorul a folosit la Dinamo nu mai puțin de 39 de jucători de când a ajuns în Ștefan cel Mare. Tot Burcă a fost cel care a promovat clubul din Ștefan cel Mare în SuperLigă.

”Câinii” au câștigat barajul de promovare/menținere în Liga 1 cu FC Argeș, 8-5 la general (6-1 în tur și 2-4 în retur) și a revenit în primul eșalon al fotbalului din România.

În acest moment, Dinamo se află pe ultimul loc din campionat, poziție care duce direct în Liga 2 la finalul sezonului. ”Câinii” au acumulat doar 10 puncte în 17 etape și sunt.

CITESTE SI:

Reacția lui Ionuț Lupescu după ce Ovidiu Burcă și-a dat demisia de la Dinamo

Vlad Iacob îl contrazice pe Răzvan Zăvăleanu în privința bugetului. Ce spune despre revenirea lui ”Il Luce” la Dinamo

Iulian Mihăescu reacționează după plecarea lui Burcă de la Dinamo București: ”Ne-a luat prin surprindere”

Un gând despre &8222;Ovidiu Burcă a explicat de ce a plecat de la Dinamo&8221;

Lasă un răspuns