Zeljko Kopic, doar un paravan: ”Antrenorul nu și-a impus viziunea”

Luni seară, 11 decembrie, Dinamo a cedat, scor 0-1, contra lui U Cluj.

Unicul gol al partidei din etapa a 19-a, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, a fost marcat de Dan Nistor în minutul 4, dintr-o minge aşezată de Daniel Popa, ambii foşti jucători în Ștefan cel Mare.

Zeljko Kopic n-a reușit deocamdată să schimbe radical macazul la Dinamo. Numit pe bancă în locul lui Ovidiu Burcă, tehnicianul croat a ajuns la a treia partidă în care antrenorul croat a condus-o pe Dinamo, după eșecul cu Sepsi Sfântu Gheorghe (1-2) și remiza cu Oțelul Galați (3-3) din Cupa României.

În urma eșecului cu U Cluj, Dinamo a ajuns la 15 meciuri consecutive fără victorie, în toate competițiile.

Fostul administrator special de la Dinamo, Vlad Iacob este de părere că noul tehnician nu a reușit să-și pună încă amprenta pe jocul echipei.

Iacob spune că omul adus s-o salveze pe Dinamo de la retrogradare primește ”sfaturi” de la managementul clubului. Kopic nu are nici staff-ul lui pe care să-l folosească. A păstrat aceiași colaboratori din perioada Burcă și a angajat doar un preparator fizic.

”Am auzit diverse zvonuri, nu le luați ca pe niște certitudini. Antrenorul principal nu și-ar fi impus viziunea ci a acceptat foarte multe sfaturi de la managementul sportiv al clubului și de la actualul staff tehnic. Mie mi se pare ciudat că nu a venit cu staff-ul lui.

Un antrenor străin vine, de regulă, cel puțin cu un secund sau cu un analist video pe care să se bazeze. Mi se pare foarte straniu că nu are secund alături de el. Înțeleg că a făcut asta și la alte cluburi”, a spus Iacob pentru PlaySport.

Fostul șef din Ștefan cel Mare susține că, pentru antrenorul Kopic, misiunea de a o salva pe Botev Plovdiv de la retrogradare în Bulgaria a venit într-un cu totul alt context decât cel de la Dinamo.

”Botev Plovdiv a avut al doilea sau al treilea cel mai mare buget din Bulgaria. Chiar dacă i-a luat de pe ultimul loc și i-a dus pe 11, cred, a avut niște condiții fantastice din punct de vedere financiar. Avea jucători de valoare incontestabilă. La Dinamo, nu știu despre ce va fi vorba în materie de buget. Nu știu ce metodologie de recrutare se va aplica, nu vreau să comentez.

Ce se va întâmpla în perioada de transferuri va fi crucial. Recrutarea e cel mai important lucru, de departe. Nu mai poți schimba mare lucru prin antrenamente, pregătire tactică. Fără un lot de valoare, nici un antrneor ca Mourinho sau Guardiola nu poate să scoată foarte mult de la o echipă. Ne imaginăm antrenorii ca pe niște jucători de șah. În realitate, lucrurile nu sunt chiar așa”, a mai spus Iacob.

”Câinii” sunt fără victorie din luna august, de la un succes dramatic cu FC Voluntari, în deplasare. FC Botoşani este fără victorie în acest campionat, botoşănenii sunt în căutarea primului succes în această stagiune.

Dinamo va mai disputa două meciuri până la finalul anului calendaristic, cu FC Botoșani (deplasare) și cu FC Voluntari (acasă). Cu șase puncte în aceste două partide, ”câinii” pot spera din nou la salvarea de la retrogradare.

În iarnă se anunță o campanie impresionantă de transferuri la Dinamo, după care va urma un program dificil. Primul meci al ”câinilor” din 2024 va fi la Ploiești, cu Petrolul, după care vor urma Rapid (acasă), FCU Craiova (deplasare) și Farul Constanța (deplasare).

Programul lui Dinamo în ultimele meciuri din 2023

Etapa a 20-a

Luni, 18 decembrie

Ora 20:00

FC Botoșani – DINAMO

Etapa a 21-a

Vineri, 22 decembrie

Ora 20:30

DINAMO – FC Voluntari

Etapa a 22-a

Sâmbătă, 20 ianuarie

Petrolul Ploiești – DINAMO

CITESTE SI:

Noi dezvăluiri despre situația financiară de la Dinamo

Dinamo este luată la țintă: ”Batem pe Dinamo”

Giani Kiriță, reacționează după eșecul cu U Cluj: ”Mi-e teamă”

Un gând despre &8222;Zeljko Kopic, doar un paravan: ”Antrenorul nu și-a impus viziunea”&8221;

Lasă un răspuns