Clubul Sportiv Dinamo a organizat joi seră, la hotelul Marriott din Capitală, Gala Sportului Dinamovist 2023.

În cadrul evenimentului, Ionuț Lupescu (55 de ani) a fost numit ca noul președinte de onoare al CS Dinamo, funcție ce fusese ocupată anterior de legendarul canotor Ivan Patzaichin, până la decesul acestuia, în data 5 septembrie 2021.
Fostul fotbalist a fost numit, prin Ordin al Viceprim-ministrului, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în funcția de președinte de onoare al Clubului Sportiv Dinamo, primind diploma din partea secretarului de stat în MAI, Bogdan Despescu.
Cu această ocazie, „Kaizerul” a anunțat și semnarea unui contract de sponsorizare cu Superbet pentru următorii patru ani, el dezvăluind că aceasta este cea mai consistentă sponsorizare a unui club sportiv din țara noastră.
Numirea sa poate semnaliza că proiectul secției de fotbal din cadrul CS Dinamo este unul serios și echipa va încerca să ajungă în Liga 1, poate chiar după o fuziune cu FC Dinamo 1948.
„Am avut o discuție acum câteva săptămâni pentru a deveni președinte de onoare al CS Dinamo și am stat să cântăresc bine, pentru că nu e ușor să vii în urma lui Ivan Patzaikin. E unul dintre cei mai mari sportivi nu numai dinamoviști, ci unul dintre cei mai importanți pe care i-a dat această țară. E și o responsabilitate, pentru că vreau să ajutăm clubul sportiv, în special Parcul Spoetiv Dinamo, care e proprietatea MAI.
Vreau ca împreună cu cei din minister să reușim să facem o bază specială, cu academii pentru toate sporturile. Până la urmă vorbim de cel mai mare club sportiv din România. Vreau să-mi aduc contribuția și să dezvoltăm parcul acesta, care momentan este într-o stare destul de urâtă, ca să spun așa.
Fotbalul nu va avea prioritate odată cu numirea acesta, toate sporturile au prioritate la CS Dinamo. Există o echipă în Liga 3, care e pe primul loc, va fi fantastic. De ea se ocupă Ionel Dănciulescu, Florin Bratu și antrenorul Marius Bratu. Sperăm să-i ajutăm din punct de vedere logistic și financiar ca să promoveze.
Pe viitor, să vedem ce se va face între cele două entități, sperăm ca și FC-ul să rămână în prima ligă. Ca după aceea, odată cu șantierul stadionului și academia de fotbal, în doi trei ani, sperăm să fie în Parcul Sportiv Dinamo ceea ce ne dorim cu toții, standarde internaționale de pregătire”, a declarat Ionuț Lupescu, în cadrul ”Galei Sportului Dinamovist 2023”.
CS Dinamo va folosi juniorii dacă Dinamo 1948 ajunge în Liga 2
Ionuț Lupescu, omul care a fost numit de curând în funcția de președinte de onoare al CS Dinamo, și-a exprimat speranța că într-o zi oficialii clubului din Superliga și cei ai clubului din Liga 3 vor găsi înțelepciunea necesară pentru ca cele două cluburi să fuzioneze.
”Depinde de ce vor cei de acolo și de conducerea clubului sportiv și a Ministerului. Noi nu am spus niciodată că sunt două Dinamo, este doar un Dinamo, nu contează dacă în Liga 3 sau Liga 1. Sper să se găsească înțelepciunea, în cele două societăți, să se ajungă la o fuziune.
Ar fi un lucru urât (n.r. – un eventual meci în liga a doua, sezonul viitor), sper ca acest scenariu să nu existe, noi trebuie să promovăm, ei să se salveze și să joace în prima ligă. Dacă totuși s-ar ajunge la acest lucru, noi am juca cu juniorii, nu am vrea să divizăm fanii.
Șanse sunt de salvare, nu trebuiau să piardă ultimul meci, cel cu Clujul, au pornit mai greu, dar apoi au dominat. Este și un blocaj psihic, este greu să se iasă din zona aceea. Au nevoie de tărie psihică, de caracter, dar, binențeles, de transferuri de valoare, la iarnă”, a spus Lupescu.
Lupescu, jucător în „Generația de Aur” și manager cu o bogată experiență
Ionuț Lupescu (54 de ani) s-a format ca fotbalist în Ștefan cel Mare (1982-1986) și a evoluat pentru FC Dinamo în două perioade (1986-1990, 2000-2001), câștigând cu „roș-albii” trei titluri de campion (1989-1990, 1999-2000, 2000-2001) și trei trofee Cupa României (1989-1990, 1999-2000, 2000-2001), ajungând până în semifinalele Cupei Cupelor (1988-1989).
El a mai jucat la Bayer Leverkusen (1990-1996 / Germania), Borussia Monchengladbach (1996-1998 / Germania), Bursaspor (2000 / Turcia) și Al Hilal (2001-2002 / Arabia Saudită). Are 74 de selecții și 6 goluri pentru naționala României, cu care a participat la patru turnee finale (CM 1990, CM 1994, Euro 1996, Euro 2000).
După terminarea carierei de jucător a fost primul român care a obținut licența PRO de antrenor la Koln, antrenând pe FCM Bacău și FC Brașov, în 2004. Ulterior, a fost managerul general al FRF (2005-2011), șef al Comisiei Tehnice a UEFA (2012-2018) și director tehnic al Federației Saudite de Fotbal (2020-2022).
CITESTE SI:
Andrei Nicolescu îi dă replica lui Iftime înaintea meciului direct
Dinamo şi-a premiat cei mai buni sportivi din 2023!
Marius Niculae cere transferuri la Dinamo: ”Este o ieşire din situaţia asta”
2 gânduri despre &8222;Funcție onorantă primită de Ionuț Lupescu la CS Dinamo. Vezi cum pledează „Kaizerul” pentru fuziunea cu FC Dinamo&8221;