Dinamo s-a deplasat pe terenul celor de la FC Botoșani, într-o partidă din etapa a 20-a a SuperLigii.
Dinamo a câștigat cu 2-0 în fața celor de la FC Botoșani. „Câinii” au dominat partida și au pus capăt unei serii de 15 partide fără victorie în toate competițiile. Dennis Politic a reușit unul dintre golurile sezonului în SuperLigă, iar echipa sa a ajuns la 13 puncte, cu 4 mai mult decât adversara de azi.
Prima ocazie de a marca le-a aparținut celor de la FC Botoșani, în minutul 7. Ilicic a avut o incursiune în partea stângă a atacului și i-a pasat în centru, lui Florescu, cel care a trimis cu stângul, dar peste poarta lui Golubovic.
După un sfert de oră, dinamoviștii au cerut un penalty, însă nu au primit nimic. Dinamo a avut o lovitură liberă din lateral stânga, iar mingea a fost centrată și reluată cu capul în mâna lui Pius.
Nu s-a acordat nimic, dar faza a fost verificată în camera VAR, menținându-se decizia din teren.
Dinamo a deschis scorul în minutul 23, exact la jumătatea primei reprize, în urma unei execuții de clasă a lui Dennis Politic. Jucătorul de atac a marcat un adevărat golazo, după ce a trimis fulgerător la colțul lung, aproape de vinclu.
În minutul 33, o altă fază controversată a avut loc, dar de această dată, la cealaltă poartă.
N’Goma a pătruns în careul ”câinilor” și a fost atacat de Politic și Josue Homawoo. Cel din urmă l-a călcat pe jucătorul Botoșaniului, dar arbitrul nu a intervenit, iar faza a trecut fără a fi analizată în camera VAR.
Cu 10 minute înaintea pauzei, botoșănenii puteau egala, dar Golubovic a avut o intervenție de senzație. Ilicic a reluat cu capul, sub bara transversală, dar portarul lui Dinamo s-a întins și a respins în corner.
Politic putea face dubla în repriza a doua, dar șutul său de la marginea careului a fost deviat în corner. Abdallah a marcat și el pe final, după o acțiune solitară, stabilind scorul final.
Video I FC Botoșani – Dinamo 0:2
FC Botoșani – Dinamo s-a încheiat 0-1, după o partidă controlată în mare parte de dinamoviști, care s-au apropiat la 10 puncte de UTA Arad, formație ce se află pe loc de baraj.
Programul lui Dinamo în ultimele meciuri din 2023
Etapa a 21-a
Vineri, 22 decembrie
Ora 20:30
DINAMO – FC Voluntari
Etapa a 22-a
Sâmbătă, 20 ianuarie
Petrolul Ploiești – DINAMO
CITESTE SI:
Vestea proastă pentru Dinamo: “Nu pleacă sub nicio formă!”
Handbal I S-au pus în vânzare biletele pentru meciurile din grupa ”Main Round” EHF
FC Botoșani – Dinamo București. Cum arată primul 11 trimis de Zelijko Kopic
2 gânduri despre &8222;Video I Politic și Abdallah aduc victoria lui Dinamo la Botoșani&8221;