Dinamo vrea să dea lovitura în această pauză de iarnă cu transferul internaționalului român Ionuț Nedelcearu (27 de ani).
Fundașul în vârstă de 27 de ani trece printr-o perioadă extrem de grea la Palermo, în Italia, și recunoaște că se gândește la un transfer pentru a avea șanse să prindă lotul la EURO 2024.
Ionuț Nedelcearu a prins doar 17 minute în acest sezon, în toate competițiile, și are nevoie să joace mai mult pentru a reintra în vederile lui Edi Iordănescu.
Dinamo, fostul său club, pentru a-l convinge să revină în alb-roșu în această iarnă, măcar sub formă de împrumut până în vara lui 2024.
Întrebat despre interesul ”câinilor”, fundașul nu a infirmat această variantă și a precizat că este deschis să revină oricând la echipa sa de suflet, dar momentan este concentrat pe ultimele meciuri pe care Palermo le mai are de disputat în acest final de an.
”Trec printr-o perioadă grea, o situație cu care nu m-am mai confruntat niciodată după ce am plecat din România. Vreau să joc, muncesc în continuare ca să fiu pregătit să intru în orice moment la nevoie, dar e foarte dificil din punct de vedere mental.
Am avut o discuție cu conducerea și la începutul sezonului, când au mai venit doi fundași centrali. Dar ce contează acum e doar că nu sunt folosit, iar asta m-a costat deja pierderea naționalei. Nu am mai fost la ultimele acțiuni și normal că există o frustrare fiindcă am ratat partea finală, decisivă, a campaniei. Dar n-am ce să fac, era firesc să nu mai fiu chemat dacă n-am mai evoluat la club.
(n.r. – e Dinamo o variantă?) Nu pot spune nici da, nici nu. Palermo mai are de disputat două meciuri până la finalul anului și apoi vom vedea ce e de făcut. Sigur, Dinamo rămâne echipa mea de suflet, va fi oricând o opțiune, dar deocamdată nu e momentul deciziilor. Sincer, nu mă gândesc încă la nicio ofertă”, a declarat Ionuț Nedelcearu.
Nedelcearu a recunoscut că marele său obiectiv în acest moment este să revină la o formă care să-l propulseze în vederile selecționerului Edi Iordănescu pentru turneul final din vara anului viitor.
”Scopul meu în următoarele luni e să joc, să adun meciuri în picioare, astfel încât să prind lotul pentru Euro. Sigur că nu-mi garantează nimeni că voi fi selecționat dacă reintru la club, dar vreau să fac tot ce depinde de mine spre a fi în grupul pentru Germania. Din acest motiv, e foarte important să găsim o echipă unde să joc, să capăt șanse reale de a mă reîntoarce la națională”, a mai spus fundașul.
Fotbalistul cu 25 de meciuri și 2 goluri bifate sub tricolor mai este legat prin contract de clubul din Serie B până în vara anului 2025, astfel că ar putea fi luată în discuție inclusiv varianta unui împrumut cel puțin până la finalul sezonului în curs.
Cotat în vara acestui an la 1,5 milioane de euro, Ionuț Nedelcearu și-a început cariera la seniori la Dinamo, pentru care a jucat timp de cinci ani, între 2013 și 2018. Au urmat, în cariera lui, rușii de la Ufa, AEK Atena (Grecia), apoi a mers în Italia, unde înainte de Palermo a mai evoluat pentru Crotone.
Un gând despre &8222;Dinamo forțează transferul lui Ionuț Nedelcearu. Prima reacție a lui ”Nede”&8221;