Dinamo respiră după victoria da Botoșani și trage din răsputeri pentru evitarea retrogradării.

După ce s-au impus cu FC Botoșani, 2-0, ”câinii” caută să aducă în ”haită” întăriri serioase în pauza de iarnă. Așa cum am prezentat și în episodul 1, din ”Lista Zvonurilor”, oficialii clubului par nedumeriți cum de numele unor jucători apar în presa sportivă.
”Pentru mine a fost un pic îngrijorător pentru că au fost niște nume pe care un cerc foarte restrâns le știa, respectiv partea de scouting. Nu-mi dau seama cum. Având situația pe care o avem, aceste zvonuri sau discuții din spațiul media ne fac mai dificilă negocierea”, a declarat Nicolescu, la PlaySport.
Noi nu considerăm că nu este o scăpare de informații, din potrivă, se vrea să se discute pe această temă și să reiasă că în birourile clubului se muncește de zori.
La o zi distanță de la episodul 1 al Listei Zvonurilor, au mai apărut două nume de jucători doriți în Ștefan cel Mare.
Dorin Rotariu ( FCSB – Superliga României)
Pe lista pregătită de conducerea lui Dinamo se regăsește și un jucător de la FCSB. Dorin Rotariu (28 de ani) a fost trecut pe ”lista neagră” de Gigi Becali, după ce nu a impresionat la vicecampioana României, astfel că va fi pus ”pe liber” în perioada de mercato din iarnă.
Noi considerăm că acest individ nu va accepta nici o ofertă venită din partea clubului și mai considerăm subiectul, Dorin Rotariu la Dinamo București, subiect închis.
Filip Mrzljak (HNK Gorica – Liga secundă croată)
Administratorul special a lui Dinamo, Andrei Nicolescu fiind întrebat dacă conducerea clubului nostru este interesată de fostul fundaș din Ștefan cel Mare, acesta a răspuns simplu și la obiect: ”Nu pot comenta, aș vrea să putem să finalizăm”.
Roger Junio Rodrigues Ferreira (Al Taraji – Liga secundă din Arabia Saudită)
Bogdan Apostu, impresarul mijlocașului ofensiv, a confirmat că Roger și-a reziliat contractul cu formația Al- Taraji din liga secundă a campionatului Arabiei.
”Lui Roger i-am reziliat pe justă cauză, pentru că nu au plătit arabii și avem un caz la FIFA în desfășurare, deci e jucător liber. La fel și Batha, el a reziliat de comun acord.
Sunt jucători interesanți pentru mai multe echipe din fotbalul românesc”, a transmis Bogdan Apostu.
Rămâne de văzut dacă conducerea clubului nostru va reuși aducerea acestor jucători sau vor rămâne doar pe ”Lista Zvonurilor”. Totodată, această listă VA CONTINUA…..
CITESTE SI:
Super sfetnic la Dinamo! Andrei Nicolescu a recunoscut cu cine se consultă
Zeljko Kopic, factorul decizional în strategia lui Dinamo: ”O să-i fie mai ușor”
Continuă atacurile dinamoviștilor la adresa Comisiei Centrale a Arbitrilor
Un gând despre &8222;”Lista Zvonurilor” ep. 2 I Andrei Nicolescu, completează lista de transferuri&8221;