Ovidiu Burcă dă din casă. De ce a renunțat la rețelele de socializare

Ovidiu Burcă, 43 de ani, a fost omul providențial care a influențat promovarea lui Dinamo în primăvară.

flanco.ro/

Succesul nu l-a însoțit și la primul său sezon ca antrenor în Liga 1, doar două victorii, apoi un șir interminabil de meciuri fără victorie care au dus la despărțirea de tânărul tehnician la finalul lunii noiembrie.

La aproape o lună de când s-a despărțit de Dinamo, Ovidiu Burcă a dezvăluit aspecte mai puțin cunoscute ale vieții sale, dincolo de sportul rege. De pildă, motivul pentru care nu mai este prezent pe rețelele de socializare.

Tehnicianul a decis să spună adio tuturor platformelor de acest gen și nu de ieri, de azi. A trecut mai bine de un an de când ”trăiește deconectat”, spre deosebire de majoritatea colegilor de breaslă.

Potrivit spuselor sale, social media nu făcea altceva decât să-l bruieze și să-l distragă de la lucrurile care contează cu adevărată. Nu doar că nu regretă absolut deloc decizia luată, dar a mărturisit că se simte mult mai liniștit de când nu mai este atât de preocupat de ce se întâmplă în exterior.

”Vedeam declarațiile unui coleg de breaslă, că trăiește conectat la tot ce se întâmplă, că e atent… Eu trăiesc deconectat! De anul trecut, m-am rupt de tot ceea ce înseamnă rețele sociale. Nu mai am bruiaje din exterior, mi-e foarte bine. Fie că e vorba de lucruri pozitive, fie negative, îți pierzi balansul, ieși de pe linia ta.

Prefer să stau în liniște și să nu mă uit la ceea ce se întâmplă în exterior. Asta nu înseamnă că nu sunt atent la marea masă a suporterilor, la doleanțele lor, nu sunt ignorant. Am nevoie de mai multă liniște și mi-am găsit-o renunțând la rețelele sociale”, a dezvăluit Ovidiu Burcă.

Pe de altă parte, antrenorul de numele căruia se leagă revenirea lui Dinamo în primul eșalon a precizat că știe să profite cum se cuvine de timpul liber și să se distreze când situația o cere. Echilibrul a rămas, însă, cuvântul de ordine.

”Ascult muzică în funcție de starea de spirit, acopăr o varietate mare de genuri. Când lucrez, ascult o muzică liniștită, când am chef de petrecere, ascult o muzică mai ritmată, când vreau să mă energizez, ascult altfel de muzică… Îmi plac anumiți DJ, de exemplu Black Coffee, Solomun, plus alți români ce mixează bine, (râde), a început să-mi placă agitația la bătrânețe.

În ultimul timp nu prea am mai mers în cluburi. Îmi place să mă distrez, cum îmi place să și muncesc. Uneori e nevoie de deconectare, din când în când mai ies cu prietenii. Un trai bun înseamnă să trăiești în echilibru, în acceptarea vieții pe care o ai. Tindem să trăim prin comparație, ceea ce ne face rău. Rețelele de socializare ne face să nu trăim în prezent. Prefer să trăiesc echilibrat și în acceptare a ceea ce ți se întâmplă. Apreciez sportul, dieta echilibrată și fără abuz. Plus un grup social de calitate”, a mai spus Burcă.

56 de meciuri a adunat Ovidiu Burcă în postura de antrenor al ”câinilor”, având o medie de 1,29 de puncte câștigate per partidă.

CITESTE SI:

Alessandro Caparco, a rămas impresionat când a văzut pe cine vrea Dinamo

Florin Prunea, anunță revenirea lui Dinamo: ”Vedeți voi după pauza asta”

Dinamo, aproape să rezolve primele transferuri

Un gând despre &8222;Ovidiu Burcă dă din casă. De ce a renunțat la rețelele de socializare&8221;

Lasă un răspuns