Zeljko Kopic are o misiune foarte grea începând cu finalul lui ianuarie. Antrenorul croat va trebui să mențină Dinamo în prima ligă, iar pentru asta speră să rezolve cât mai repede problema staff-ului tehnic.

Dinamo ocupă penultimul loc în Superliga, cu doar 16 puncte adunate în 21 partide.
Chiar dacă dinamoviștii își doresc de urgență jucători la echipă, conducerea clubului nostru aduce întăriri în staff-ul tehnic și îl va avea în componență, începând cu 2024, pe Marijo Tot (51 de ani).
Marijo Tot (51 de ani) a semnat cu Dinamo și va fi antrenorul secund al lui Zeljko Kopic. Croatul Marijo Tot a fost antrenor principal până în 2018 la echipe precum Dinamo Zagreb, Lokomotiva Zagreb sau echipa națională de fotbal feminin a Croației.
”Clubul are un nume nou în staff, Mario Tot va fi alături de noi. E un antrenor croat cu experiență. Toți din staff vor rămâne, vor continuă să lucreze aici. Tot este persoană care poate oferi un plus de calitate, energie și de ce am nevoie în următoarele luni”, a afost anunțul făcut de Zeljko Kopic, în cadrul unei conferințe de presă, premergătoare cantonamentului din Turcia.
”A fost presiune mare pe echipă, aici putem construi. Legat de echipa pentru presezon, începem cu 22 de jucători, Cătălin Țîră nu mai este cu noi, îi urăm mult succes în carieră. Filip Dujmovic și Iulian Roșu nu vor face deplasarea în cantonament, au nevoie să meargă undeva unde să joace și să demonstreze calitățile pe care le au.
Lui Deniz Giafer și Valentin Borcea încercăm să le găsim echipe, soluții bune să plece sub formă de împrumut, să progreseze. Sunt jucători buni și vreau să îi văd evoluând meci de meci, asta este ideea noastră. Ceilalți jucătorii vor începe cu mine, sunt 20 de jucători și 2 portari”, a mai spus Kopic.
Deși nu a activat la nicio formație în anul recent încheiat, Marijo Tot are un CV destul de bogat. Secund ultima oară la naționala Iranului (2021-2022), croatul a ocupat, de-al lungul carierei, banca tehnică a unor formații precum Dinamo Zagreb, Lokomotiva (ambele Croația), Changchun Yatai F.C. sau Zhejiang Yiteng (China).
De asemenea, a fost secundul unuia dintre cei mai vogă antrenați croați, Slaven Bilic, la formația saudită, Al Ittihad (2017-2018).
Cinci jucători, OUT de la Dinamo!
După despărțirea de Cătălin Țîră, tehnicianul dinamoviștilor a dezvăluit că Filip Dujmovic, Iulian Roșu, Deniz Giafer și Valentin Borcea nu vor mai face parte din lot.
“Începem pregătirea cu 22 de jucători. După cum știți deja, Cătălin Țîră nu mai este la echipă. Îi urez toate cele bune. De asemenea, Dujmovic și Iulian Roșu nu vor merge cu noi în cantonament, pentru că, din punctul meu de vedere, ei trebuie să-și găsească echipe la care să aibă mai multe șanse să prindă minute și să-și demonstreze calitățile.
Pentru Giafer și Borcea vom încerca să găsim soluții bune pentru a-i împrumuta. Sunt jucători tineri și vreau să-i văd la lucru meci de meci”, a mai spus tehnicianul croat.
Dinamo va efectua un stagiu de pregătire în Antalya în perioada 3-13 ianuarie, în care va avea două meciuri amicale.
Dinamo debutează în noul an cu un meci împotriva Petrolului Ploiești, programat sâmbătă (20 ianuarie), pe stadionul ”Ilie Oană”.
CITESTE SI:
Kopic a vorbit despre misiunea pe care o are în Ștefan cel Mare
Zeljko Kopic, răspuns pentru Damjan Djokovic şi Dorin Rotariu
Zeljko Kopic și-a făcut bagajul pentru Antalya. Mulți jucători rămași ”acasă”
Un gând despre &8222;Dinamo face prima mutare din 2024!&8221;