Anunțul momentului în Ștefan cel Mare: ”Dinamo, financiar, e într-o poziție mai bună ca niciodată”

”Câinii” se află în acest moment în cantonament în Antalya, iar astăzi de la ora 12:30, vor disputa primul meci de pregătire, în compania formației turcă, Genclerbirligi.

Dinamo trebuie să se pregătească intensiv, dar și să aducă jucători potriviți în această fereastră de transferuri, având în vedere faptul că echipa noastră se află pe locul 15 în campionat.

După 21 de etape desfășurate în primul eșalon, Dinamo se află în ”zona fierbinte” cu doar 16 puncte obținute până acum. Patru victorii, patru remize și 13 eșecuri au înregistrat ”câinii”.

Răzvan Zăvăleanu, este optimist și încrezător în ceea ce privește situația financiară a clubului Dinamo și a anunțat că echipa noastră își permite să plătească salarii destul de mari.

Darko Velkovski (28 de ani) este singurul fotbalist transferat de Dinamo în această perioadă de mercato. În presă fiind speculat că fundaș central nord-macedonean, a fost ademenit cu un salariu impresionant, de 12.000 de euro, astfel că devine cel mai bine plătit jucător din lotul echipei noastre.

Administratorul judiciar al clubului Dinamo București, confirmând speculațiile și anunțând faptul că dinamoviștii își permite, la ora actuală, să transfere jucători pe salarii lunare de 15 mii de euro.

(n.r. întrebat ce le poate transmite suporterilor în legătură cu viitoarele transferuri) Din păcate, eu nu le pot transmite decât vești care țin de latura mea profesională și veștile alea sunt bune în sensul în care Dinamo, financiar, e într-o poziție mai bună ca niciodată după momentul iunie 2021 și eu sper că în scurtă vreme se va ieși din insolvență.

În legătură cu partea sportivă, cum știți și dumneavoastră foarte bine, se ocupă Andrei Nicolescu. Chiar nu am nici cea mai mică implicare, ba mă anunță chiar pe ultima sută de metri dacă e cazul de ceva semnături pentru aducerea de noi jucători. În afară de cel pe care îl cunoașteți, nu a fost cazul până în momentul ăsta.

(n.r. întrebat dacă salarii de 15 mii de euro s-ar încadra în potențialul actual al lui Dinamo) Da, aparent da, din ce am vorbit cu Andrei Nicolescu, da, acționarii susțin astfel de sume, deci în principiu cred că vorbim despre salarii care sunt foarte bune pentru prima ligă”, a spus Răzvan Zăvăleanu, la ProSport Live.

Darko Velkovski știe cum o poate ajuta pe Dinamo: ”Cea mai mare calitate a mea”

În vârstă de 28 de ani, fundașul central a explicat cum o poate ajuta pe Dinamo la salvarea de la retrogradare. ”Câinii” ocupă în momentul de față locul 15, penultimul în SuperLigă României.

Darko Velkovski a ajuns în cantonamentul lui Dinamo din Antalya și de acolo a anunțat că speră ca echipa antrenată de Zeljko Kopic să reușească să se salveze de la retrogradare și chiar să evite și locurile de baraj.

”Am venit aici și sper că voi rămâne pentru mult timp. În primul rând cred că trebuie să fim profesioniști pentru a ne salva de la retrogradare. Trebuie să ne antrenăm bine și să jucăm bine. Încă nu îi știu pe băieți foarte bine, dar până acum este foarte bine, atmosfera este pozitivă. Sper totuși să nu jucăm meciul de baraj și să ne salvăm direct.

Cred că pot ajuta, am o tehnică bună, consider că cea mai mare calitate a mea este să dau pase printre linii, pentru a-i ajuta pe jucătorii din atac. Am fost în București în 2021, la Euro, cu naționala Macedoniei. Mi-a plăcut aici.

Nu știam foarte multe despre fotbalul românesc înainte să ajung aici. Am vorbit cu Boban Nikolov (n.r. – fost jucător la Farul Constanța și FCSB) înainte să semnez, mi-a spus că este un nivel bun și că nu există niciun meci ușor. Mă aștept să fie așa.

Sper să rămânem în SuperLiga. O să muncim din greu pentru asta, o să dăm tot ce avem mai bun. Sper ca anul viitor echipa să aibă rezultate mai bune”, a declarat nord-macedoneanul, potrivit dinamoviștilor de la ”Tribuna Dinamo”.

Programul ”câinilor” în cantonamentul din Turcia

Marți, 9 ianuarie

Ora 12:30

DINAMO – Genclerbirligi (locul 8 din liga secundă a Turciei)

Vineri, 12 ianuarie

DINAMO – Charleroi (locul 12 din prima ligă a Belgiei)

Dinamo a pleacat cu 22 de jucători în cantonamentul de iarnă

Revenită din actualul sezon în prima ligă din România, Dinamo este departe de așteptările celor din jur. Chiar dacă nu se află într-un moment bun, “Câinii” au ales să efectueze cantonamentul de iarnă în Turcia, în Antalya, în perioada 3-13 ianuarie.

Acolo elevii lui Kopic vor disputa 2 meciuri amicale, pe 9 și 12 ianuarie. Orele de disputare ale meciurilor amicale vor fi anunțate în curând.

”Câinii” au fost așteptați, miercuri (3 ianuarie), în jurul orei 11:30 la aeroportul Otopeni, cu două ore înainte de decolarea programată spre Antalya.

Dinamo pleacă fără nicio noutate în stagiul de pregătire. Astfel, la începutul cantonamentului, Kopic va avea la dispoziție 20 de jucători de câmp și doi portari, aceeași pe care a mizat în prima parte a sezonului.

Portari: Adnan Golubovic, Răzvan Began;

Fundași: Gabriel De Moura, David Irimia, Cristi Costin, Răzvan Patriche, Lucas Alves, Quentin Bena, Ricardo Grigore, Josune Homawoo, Costin Amzăr;

Mijlocași: Gorka Larrucea, Neluț Roșu, Daniel Iglesias, Christian Ilici, Alexandru Irimia, Ahmed Bani, Denis Politic;

Atacanți: Lamine Ghezalli, Antonio Bordușanu, Goncalo Gregorio, Hakim Abdallah.

Dinamo debutează în noul an cu un meci împotriva Petrolului Ploiești, programat sâmbătă (20 ianuarie), pe stadionul ”Ilie Oană”.

CITESTE SI:

Darko Velkovski știe cum o poate ajuta pe Dinamo: ”Cea mai mare calitate a mea”

Răspunsul lui ”Il Luce” după tratativele purtate cu Beșiktaș. Ce spune despre revitalizarea lui Dinamo București

Video I Golgheterul lui Dinamo este încrezător înaintea reluări Superligii

Un gând despre &8222;Anunțul momentului în Ștefan cel Mare: ”Dinamo, financiar, e într-o poziție mai bună ca niciodată”&8221;

Lasă un răspuns