Adam Nemec nu a uitat-o pe Dinamo! Mesaj de susținere înaintea reluării Superligii

Dinamo a reușit doar patru victorii și patru egaluri în cele 21 de etape disputate până acum și este pe penultimul loc în SuperLigă, cu 16 puncte.

Totuși, ”câinii” au reușit să lase o impresie bună la sfârșitul lui 2023, după ce au câștigat ultimele două meciuri ale anului, 2-0 cu Botoșani și 1-0 cu Voluntari.

Dinamo București și FC Voluntari își împart cantonamentul de pregătire din Antalya. În cadrul unui interviu, fostul dinamovist Adam Nemec, le ține pumnii ”câiniilor” în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Asta chiar dacă cele două formații sunt în lupta directă pentru menținerea în prima ligă fotbalistică din România.

”Cred că ne-au mai rămas de jucat nouă meciuri, încă sunt multe puncte puse în joc, cu siguranță că vor face totul pentru a evita acest lucru.

Evident, n-au început prea bine, dar sper că vor rămâne în prima ligă, pentru că e bine pentru campionatul României s-o aibă pe Dinamo în Liga 1″, a transmis din Turcia, Adam Nemec.

Atacantul slovac de 38 de ani și-a făcut debutul în România în Ștefan cel Mare, pentru care a marcat 25 de goluri în 98 de meciuri disputate pentru Dinamo.

Adam Nemec a afirmat că nu i-a uitat pe fanii lui Dinamo și nici atmosfera de la marile dueluri cu FCSB.

”Au fost multe derby-uri fantastice cu Steaua (n.r. – FCSB) pe Arena Națională, pe care nu le voi uita niciodată. Chiar și în ultimul joc, cel de dinainte de Crăciun, am jucat pe «Arcul de Triumf» și au creat o atmosferă frumoasă, pe care noi nu o avem deloc la FC Voluntari”, a mai spus Nemec.

Aflat, cel mai probabil, la ultimul său sezon pe care-l petrece în România, fotbalistul slovac a ajuns în România în 2016, achiziționat de Dinamo când încă evolua în naționala Slovaciei. Mult timp, a fost un om esențial în ofensiva ”câinilor”, iar parametrii săi nu au lăsat de dorit nici la FC Voluntari.

43 de goluri are Adam Nemec în prima ligă a României, slovacul ocupând locul 7 all-time la acest capitol.

Pentru ilfoveni evoluează neîntrerupt din 2021, iar după plecarea de la Dinamo a mai bifat o singură experiență în afara României, în Cipru, la Pafos.

Dinamo debutează în noul an din Superliga cu un meci împotriva Petrolului Ploiești, programat sâmbătă (20 ianuarie), pe stadionul ”Ilie Oană”.

CITESTE SI:

Lamine Ghezali, analizat de Kopic: ”Pentru mine e important să aibă …”

Răzvan Patriche, reacție tranșantă după ce Dinamo a remizat cu locul 8 din liga a 2-a turcă

Prima reacție a lui Kopic după remiza din primul amical al iernii. Detalii despre debutul lui Darko Velkovski la Dinamo

Un gând despre &8222;Adam Nemec nu a uitat-o pe Dinamo! Mesaj de susținere înaintea reluării Superligii&8221;

Lasă un răspuns