”Am ales Dinamo cu sufletul!”

Dinamo București efectuează în această pauză competițională un stagiu de pregătire în Antalya (Turcia).

melimeloparis.ro

În acest cantonament, ”câinii roșii” au jucat deja un meci amical cu Genclerbirligi (liga a 2-a din Turcia), care s-a terminat cu scorul de 1-1. Turcii au deschis scorul în minutul 17 prin Yatabare, dar “câinii” au reuşit să egaleze în minutul 50 prin Neluţ Roşu.

Autorul golului egalizator din partida amicală din Antalya, Neluţ Roşu s-a alăturat ”haitei” la începutul lunii iulie 2022. Acesta a mărturisit că a ales-o pe Dinamo ”cu sufletul”, în condițiile în care clubul nostru se afla în liga secundă.

Mijlocașul ajuns la 30 de ani a recunoscut că soția l-a convins să semneze cu Dinamo București, în condițiile în care el a pierdut bani serioși alegând ”haita”.

”Am ales Dinamo cu sufletul! Nu m-am gândit la partea financiară, pentru că atunci nici nu se putea discuta despre așa ceva la Dinamo”, a spus Neluţ Roşu, potrivit ProSport.

Pe punctul să o refuze pe Dinamo, om de bază în dubla cu FC Argeș, care a readus-o pe Dinamo pe prima scenă a fotbalului românesc, a dat cărțile pe față: soția i-a sugerat să pună umărul la promovarea ”câinilor”, iar până la contractul semnat nu a mai fost decât un pas.

”Dar am avut o discuție, nu știu, așa a fost să fie… soția mea… nu neapărat că se pricepe la fotbal, urmărește, dar nu s-a băgat niciodată în deciziile pe care le-am luat. Am avut o discuție în glumă cu ea și mi-a zis ce ar însemna să merg la Dinamo și să reușim să promovăm echipa.

În momentul acela am zis da, trebuie să fac asta. Cred că am fost printre primii care au venit în situația aia grea. Am simțit că se poate și mă bucur că am promovat așa rapid”, a mai spus mijlocașul.

  • 18 meciuri a jucat Neluț Roșu în toate competiției pentru Dinamo.
  • 150 de mii de euro este cota de piață a lui Neluţ Roşu, potrivit siteului de specialitate transfermarkt.

Pentru Dinamo urmează meciul al doilea de pregătire, vineri, 12 ianuarie, de la ora 14:00, în compania formației Charleroi (locul 12 din prima ligă a Belgiei).

Dinamo debutează în noul an din Superliga cu un meci împotriva Petrolului Ploiești, programat sâmbătă (20 ianuarie), pe stadionul ”Ilie Oană”.

Înainte de reluarea SuperLigii, Dinamo București se află pe locul 15 în campionat (penultimul), cu 16 de puncte acumulate după 21 de runde. 

CITESTE SI:

Reacția unui fost dinamovist văzând campania de transferuri EȘUATĂ a lui Dinamo: ”De la mijloc în față sunt probleme mari”

S-a stabilit programul etapei a 23-a. Când se joacă derby-ul Dinamo – Rapid

”Câinii” trag tare în cantonament! Analiza lui Răzvan Patriche la finele perioadei de pregătire. Ce spune despre Velkovski

Un gând despre &8222;”Am ales Dinamo cu sufletul!”&8221;

Lasă un răspuns