Andrei Nicolescu felicită modul de antrenament a lui Zeljko Kopic

În momentul de față, Dinamo Bucureşti se află în cantonament, în Antalya (Turcia).

melimeloparis.ro

În stagiu de pregătire din Antalya (Turcia), Dinamo a disputat deja un meci amical cu Genclerbirligi (liga a 2-a din Turcia), care s-a terminat cu scorul de 1-1. Turcii au deschis scorul în minutul 17 prin Yatabare, dar “câinii” au reuşit să egaleze în minutul 50 prin Neluţ Roşu.

”Remiza din primul amical al anului, 1-1 cu Genclerbirligi, e un rezultat bun, însă Dinamo e în acumulări, nu rezultatele ne interesează în acest moment. Acum e o perioadă de încărcare a bateriilor, cum se zice”, a comentat Nicolescu remiza din primul meci de pregătire.

Andrei Nicolescu, a dezvăluit că jucătorii dinamoviști au fost supuși mai multor antrenamente de mare intensitate pe durata acestui cantonament de antrenorul Zeljko Kopic. De altfel, oficialul din Ștefan cel Mare a spus că o parte dintre fotbaliști resimt în prezent mai multe probleme de ordin fizic.

”Dinamo este în acumulări în momentul acesta. Acest cantonament este prilejul lui Mister (n.r. Zeljko Kopic) să dea o energie nouă, o filosofie nouă și să dea un restart pentru toți jucătorii cu care vrea să continue.

Mi-a mărturisit Zeljko Kopic că jucătorii sunt încărcați 300%. Unii dintre jucători mi-au mărturisit că nu mai puteau să stea foarte bine în picioare nici în timpul meciului”, a spus Nicolescu.

Andrei Nicolescu a reacționat după ce Ronaldo Deaconu l-a refuzat

Ronaldo Deaconu (26 de ani) a fost dorit atât de Dinamo, cât și de Farul în perioada de mercato a iernii. În cele din urmă, Ronaldo Deaconu a decis să se întoarcă în România și a semnat cu echipa lui Gică Hagi, chiar dacă putea face pasul în campionatul Olandei.

Administratorul special al lui Dinamo, a mărturisit că nu înțelege de ce Ronaldo Deaconu a refuzat să vină la Dinamo și a decis să semneze cu Farul Constanța, în contextul în care, potrivit oficialului ”Câinilor Roșii”, formația din Ștefan cel Mare i-a propus o ofertă mult mai bună mijlocașului ofensiv român decât cea înaintată de Farul Constanța.

”Tot ce trebuia făcut, apropo de oferte, noi am transmis în perioada respectivă. Știam că până pe 3 ianuarie nu vom avea răspunsuri ferme. Un singur răspuns ferm îl așteptam, dar transferul nu s-a mai întâmplat din alte motive.

A fost un jucător român care a semnat în altă parte (n.r. Ronaldo Deaconu, care a semnat cu Farul Constanța). Nu știu de ce n-a semnat cu noi și nici nu vreau să intru într-o polemică. Am convingerea, și știu din discuții, că am făcut o ofertă mult mai bună decât cea pe care a acceptat-o (n.r. de la Farul)”, a mai spus Andrei Nicolescu.

Pentru Dinamo urmează meciul al doilea de pregătire, vineri, 12 ianuarie, în compania formației Charleroi (locul 12 din prima ligă a Belgiei).

Dinamo debutează în noul an din Superliga cu un meci împotriva Petrolului Ploiești, programat sâmbătă (20 ianuarie), pe stadionul ”Ilie Oană”.

Înainte de reluarea SuperLigii, Dinamo București se află pe locul 15 în campionat (penultimul), cu 16 de puncte acumulate după 21 de runde. 

CITESTE SI:

Ionuț Lupescu, concluzie amară despre strategia lui Dinamo: ”Asta e o mare problemă”

Dinamo domină EURO 2024! Câți dinamoviști sunt prezenți cu naționalele la Europeanul de handbal

S-a stabilit programul primei etape din 2024! Când se joacă Petrolul Ploiești – Dinamo

Un gând despre &8222;Andrei Nicolescu felicită modul de antrenament a lui Zeljko Kopic&8221;

Lasă un răspuns