Dinamo Bucureşti se află în cantonament, în Antalya (Turcia), iar astăzi de la ora 14:00, v-a disputa ultimul meci de pregătire din această pauză competițională, în compania formației belgiene, Charleroi (locul 12 din prima ligă).

În acest cantonament, ”câinii roșii” au mai disputat un meci amical în compania formației Genclerbirligi (liga a 2-a din Turcia), care s-a terminat cu scorul de 1-1. Turcii au deschis scorul în minutul 17 prin Yatabare, dar “câinii” au reuşit să egaleze în minutul 50 prin Neluţ Roşu.
ECHIPĂ DE START
Dinamo: Golubovic – Alves, Patriche, Bena – Costin, Ilic, Iglesias, Amzar- A. Irimia, Hakim, Goncalo;
Rezerve: Began, Moura, Gorka, D. Irimia, Politic, Bordusanu, Bani, Velkovski, Grigore, Josue, N. Rosu, Ghezali.
Dinamo a reușit un singur transfer în această perioadă de mercato
Dinamo a realizat un singur transfer în această perioadă de transferuri, în condițiile în care are nevoie de noi jucători pentru a reuși să se salveze de la retrogradare.
Darko Velkovski, fundaș central nord-macedonean, a venit din postura de jucător liber de contract. Acesta a evoluat ultima dată în prima ligă din Arabia Saudită, la Al-Ettifaq.
Fundașul central s-a alăturat lotului lui Zeljko Kopic în cantonamentul din Antalya, însă nu fost folosit de către tehnicianul croat în prima partidă amicală, cea contra celor de la Genclerbirligi, scor 1-1.
Totuși, Kopic anunță că Darko Velkovski este pe punctul de a debuta la Dinamo. Tehnicianul în vârstă de 46 de ani a spus că fotbalistul ar putea prinde câteva minute în partida contra celor de la Charleroi, care este programată astăzi, 12 ianuarie.
”Darko se antrena deja până să vină la noi, este în formă bună, dar e diferit atunci când începi să lucrezi alături de echipă, vreau să mă asigur că nu riscăm o accidentare, dar e important că se antrenează cu echipa, sper că totul va fi bine și vineri va putea primi niște minute”, a anunțat Kopic.
Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com
Dinamo debutează în noul an din Superliga cu un meci împotriva Petrolului Ploiești, programat sâmbătă (20 ianuarie), pe stadionul ”Ilie Oană”.
CITESTE SI:
Ploieștenii atenționează: ”Ne așteaptă un meci greu cu Dinamo”
”Trebuie să începem foarte bine anul” Analiza situației de la Dinamo făcută de Costel Orac
Un gând despre &8222;Dinamo București – Charleroi. Cum arată primul 11 trimis de Zelijko Kopic&8221;