Dennis Politic este încrezător înaintea reluării Superligii: ”Suntem mulțumiți”

Dinamo și-a încheiat cantonamentul din Antalya și a revenit în România unde va continua să se pregătească pentru a doua parte a sezonului.

În Turcia, ”Câinii” au disputat două amicale, însă nu au reușit să câștige niciunul: 1-1 cu Genclerbirligi și 2-6 contra celor de la Charleroi.

La revenirea în România, Dennis Politic a vorbit despre antrenamentele puse în aplicare de Zeljko Kopic în cele 10 zile state în Antalya.

Mai mult, atacantul lateral a dezvăluit că toată echipa este pregătită de restartul Ligii 1. Primul meci al lui Dinamo este contra celor de la Petrolul, sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 20:00.

”Suntem mulțumiți din punct de vedere al pregătirii fizice, a fost un cantonament greu și cred că am obținut obiectivul principal: să ne creștem condiția fizică și să fim pregătiți de următorul meci.

Va fi o partidă grea (n.r. cea cu Petrolul), bineînțeles, ca orice meci care vine de acum pentru noi. Vom încerca să obținem cele trei puncte și cred că fizic suntem destul de bine pregătiți.

Planul este acela să câștigăm fiecare meci, mergem cu gândul la victorie la fiecare meci. Ne-am unit mai tare ca și grup și din punct de vedere al condiției fizice am crescut foarte mult.

Asta e o întrebare pe care trebuie să le-o adresați lui ”Mister” (n.r. Zeljko Kopic) sau lui Andrei (n.r. Nicolescu). Noi încercă să ne antrenăm cât de bine putem și în formula care suntem să obținem cât mai multe victorii. Nimic nu este sigur, dar cred că ultimele două victorii ne dau încredere pentru meciul cu Petrolul. Mergem cu încrederea că noi vom câștiga acest meci”, a declarat Dennis Politic.

Dennis Politic a marcat trei goluri în prima parte a campionatului pentru Dinamo. El a jucat 22 de meciuri în actuala stagiune pentru “câini”, 18 în campionat şi 3 în Cupa României.

350.000 de euro valorează Dennis Politic, potrivit transfermarkt.

Dinamo a încheiat anul 2023 cu două victorii: 2-0 cu Botoşani şi 1-0 cu FC Voluntari. Cu toate acestea, “câinii” mai au de tras pentru a ieşi din zona periculoasă, fiind în acest moment penultimii, cu 16 puncte.

CITESTE SI:

Volei I Dinamo de neoprit în campania de transferuri

Zeljko Kopic pus pe ”hold”

Din seria ”Vorba lungă, sărăcia omului”! Andrei Nicolescu face o nouă promisiune la întoarcerea în țară

2 gânduri despre &8222;Dennis Politic este încrezător înaintea reluării Superligii: ”Suntem mulțumiți”&8221;

Lasă un răspuns