Dinamo București a încheiat anul 2023 pe penultima poziție în Superliga, iar în cantonamentul din Antalya nu a câștigat niciun meci din cele disputate.

În Superliga, ”câinii” au încheiat anul 2023 în forţă, cu două victorii consecutive, însă cantonamentul de iarnă din Antalya (Turcia), au remizat cu Genclerbirligi, scor 1-1, iar cu Charleroi a pierdut fără drept de apel, scor 2-6.
Acum, dinamoviștii au revenit în România și vor relua meciurile din prima ligă a României, acolo unde din păcate sunt pe loc retrogradabil, la şapte lungimi distanţă de Poli Iaşi, ocupanta ultimului loc de baraj.
Demis de la Dinamo, în urma unei serii de rezultate dezastruoasă pentru “câinii roşii”, Ovidiu Burcă (43 de ani), a făcut o serie de declarații prin care încearcă să arunce vina pe alții.
Astfel, administratorul special al lui Dinamo, Andrei Nicolescu nu poate uita perioada destul de lungă în care Ovidiu Burcă a pregătit-o pe Dinamo și consideră că a ieșit ”mult mai șifonat”, după ce echipa noastră ajunsese să piardă pe bandă rulantă.
”Am trecut cu toții printr-o perioadă mai grea. Nu cred că el a fost singurul care a ieșit șifonat din acea aventură. Eu am ieșit mult mai șifonat, mai ales că am fost foarte înverșunat în a ține scut pentru el. Unii au perceput chestia asta ca un lucru pozitiv, unii au perceput-o ca un lucru negativ.
Nu știu cum a perceput-o el, dar după ceea ce s-a întâmplat am încercat să nu mai vorbim despre fotbal o perioadă. Și nu vorbim despre fotbal și ceea ce a fost”, a spus Andrei Nicolescu, în cadrul unui interviu acordat prietinilor noștri de la ProSport.
”Pentru că ne-a făcut să credem în Dinamo și pentru etica de muncă ireproșabilă, îi mulțumim lui Ovidiu Burcă. Drumurile noastre se despart, însă nimeni nu ne va putea lua vreodată momentele trăite la promovarea în primul eșalon. Ele își au locul de cinste în istoria clubului pe care dorim să îl reconstruim la nivelul zilelor de glorie apuse”, sunat comunicatul emis de Dinamo după demiterea lui Burcă.
Ultimul meci al lui Ovidiu Burcă pe banca lui Dinamo a fost eșecul cu FCSB de pe Arena Națională. Atunci, roș-albaștrii s-au impus la limită, scor 1-0.
Cu Zeljko Kopic pe bancă, Dinamo a făcut șase puncte în ultimele două meciuri din 2023, după ce le-a învins pe FC Botoșani și FC Voluntari.