Liderul vestiarului din Ștefan cel Mare, este pregătit de luptă

”Câinii” se pregătesc de reluarea SuperLigii României. Primul meci oficial din 2024, Dinamo București va întâlnii pe stadionul ”Ilie Oană”, Petrolul Ploiești.

Înaintea partidei din etapa cu numărul 22, Dinamo este pe locul 15, penultimul în campionat, la şapte lungimi distanţă de Poli Iaşi, ocupanta ultimului loc de baraj.

Așadar, Răzvan Patriche anunță mobilizare maximă în Superliga și este sigur că jocul lui Dinamo va fi mai bun în următoarea perioadă și le transmite fanilor că fiecare partidă de acum încolo ”va fi o finală”.

”Cu timpul, cu cât ne apropiem de meciul oficial o să fim din ce în ce mai bine. În partea a doua a campionatului vom da totul pentru fiecare meci, vom juca fiecare meci ca o finală, vom încerca să adunăm cât mai multe puncte”, anunță căpitanul lui Dinamo.

Ajuns la 37 de ani, Răzvan Patriche are o relație foarte bună și cu colegii din vestiar. În pauzele pe care dinamoviștii le-au avut în Antalya, acesta a luat atitudine și le-a dat indicații colegilor în partidele amicale din cantonamentul de iarnă din Turcia.

”Strânge aici”, ”pas, pas” sau ”nu te complica” au fost câteva dintre indicațiile date de Patriche, cu voce tare, în special colegilor din defensivă, corectând erorile care apăreau în jocul lui Dinamo București.

Potrivit prietenilor noștri de la ProSport, tehnicianul echipei noastre, Zeljko Kopic, îl consideră un om de bază în redresarea lui Dinamo:

”Simt o energie pozitivă, fiecare jucător e gata să dea totul, muncim din greu la antrenamente, sper că la primul joc vom fi la nivelul corespunzător”, a declarat antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic.

În primul meci oficial din 2024, Dinamo o va întâlni la Ploiești pe Petrolul, echipă care a dezamăgit mai ales pe plan ofensiv în Antalya, nereușind vreun gol în amicale.

Dinamo va juca în deplasare la Petrolul Ploiești în următoarea etapă din SuperLiga Românei. Cele două se vor confrunta sâmbătă, pe data de 20 ianuarie, de la ora 20:00.

Prețuri bilete FC Petrolul – Dinamo București

Înaintea partidei din etapa a 22-a, gazdele au anunțat costurile tichetelor de acces, dar și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească suporterii.

Peluze: 15 lei;

Tribuna II: 35 lei;

Tribuna I: 45 lei;

Tribuna 0: 60 lei;

Lojă: 300 lei.

Acestea se pot procura direct de la stadion, dar și on-line, de pe iabilet.ro

CONDIȚII DE ACCES:

Important: pe bilete vor fi inscripționate numele cumpărătorilor, fiind necesară, astfel, prezentarea unui act de identitate în momentul procurării acestora.

CITESTE SI:

”Nedelcearu ar da o mână de ajutor lui Dinamo”

Ovidiu Burcă reacționează după ”urecheala” lui Andrei Nicolescu

Eduard Pap la Dinamo? Zeljko Kopic a dat cărțile pe față!

Un gând despre &8222;Liderul vestiarului din Ștefan cel Mare, este pregătit de luptă&8221;

Lasă un răspuns