Soluție găsită de Dinamo în cazul lui Gorka Larrucea

Avalanșa de legitimări a dus spre o situație ciudată la Dinamo.

Cum regulamentele spun că echipele care evoluează în Superliga trebuie să mențină un echilibru între jucătorii formați la nivel național (minim 8), fotbaliștii crescuți în propriul centrul de copii și juniori (minim 4) și restul străinilor, conducerea lui Dinamo s-au trezit cu acest dezechilibru.

Mai mult, densitatea de la mijlocul terenului, unde au fost legitimați Damagoj Pevicici, Eddy Ghahore și Georgi Milanov a dus spre renunțarea la spaniolul Gorka Larrucea.

Înainte de partida cu Petrolul, Dinamo l-a scos de pe lista înregistrată la Liga Profesionistă de Fotbal pe Gorka Larrucea (30 de ani), veste care l-a nemulțumit pe jucătorul spaniol, care s-a adresat AFAN, după cum a declarat și președintele Emilian Hulubei.

Pentru a nu ajunge la un litigiu cu jucătorul, să plătească toată valoarea contractului, Dinamo încearcă să îi găsească echipă lui Gorka, după cum a declarat Andrei Nicolescu:

”El este un super jucător, un profesionist desăvârșit. E clar că nu-i convine această situație, Zeljko Kopic a vorbit cu el, dar ce fotbalist este mulțumit dacă nu are șanse să joace? De-asta încercăm să găsim o soluție de împrumut până în vară, la o formație unde să aibă șanse să evolueze.

Avem o relație foarte bună cu Gorka și suntem în discuții atât cu jucătorul, cât și cu impresarul pentru a închide acesată situație”, a transmis Andrei Nicolescu pentru Prosport.

Ce a spus Hulubei: ”Ne-a contactat și luni o să avem o întâlnire. Gestul făcut de cei de la Dinamo este echivalentul denunțării unilaterale a contractului. El se poate adresa forurilor internaionale și nu contează că societatea este în insolvență.

În momentul în care îl scoți de pe lista LPF, înseamnă că-i refuzi anumite drepturi, mai ales că echipa nu mai este angrenată în vreo altă competiție, a fost eliminată din Cupa României”, a spus Emilian Hulubei pentru aceiași sursă mai sus citată.

CITESTE SI:

Florin Prunea a răbufnit după înfrângerea lui Dinamo de la Petrolul. Zeljko Kopic luat la rost

Ion Pârcălab, fără menajamente la adresa jucătorilor lui Kopic

Sergiu Hanca îi ține pumnii lui Dinamo în lupta pentru salvare!

Un gând despre &8222;Soluție găsită de Dinamo în cazul lui Gorka Larrucea&8221;

Lasă un răspuns