Dinamo București a făcut cinci transferuri în această pauză de mercato, însă conducerea din Ștefan cel Mare, nu a încheiat campania de transferuri și sunt vizate în continuare mai multe posturi.

Până în acest moment, în ”haită” au ajuns Darko Velkovski (28 de ani), Eddy Gnahore (30 de ani), Petru Neagu (24 de ani), Domagoj Pavicic (29 de ani) și Georgi Milanov (31 de ani).
Chiar dacă a făcut până acum cinci transferuri, Dinamo are și alți jucători pe lista de transferuri. Pe lista posibililor ținte pentru atac este componentul echipei naționale a statului Togo, Peniel Mlapa, care a fost deja contactat de Andrei Nicolescu, conform Prosport. Vârful în vârstă de 32 de ani este liber de contract de la jumătatea lunii septembrie, când s-a despărțit de Al-Nasr, din Emiratele Arabe Unite.
La nivel de club, Peniel Mlapa și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în campionatul din Germania, unde a îmbrăcat tricourile unor echipe ca TSV 1860 Munchen, Borrusia Monchengladbach, FC Nuremberg, Vfl Bochum sau Dinamo Dresda, însă a evoluat și în Țările de Jos (Venlo) și Emiratele Arabe Unite (Ittihan Kaklba și Al-Nasr).
În total, Peniel Mlapa a evoluat în 79 de meciuri în Bundesliga, unde a reușit să marcheze de opt ori și să ofere patru pase decisive coechipierilor săi. În Eredivisie, prima ligă a campionatului din Țările de Jos, el a prins 30 de prezențe și a înscris de 15 ori.
• 13 goluri a marcat Mlapa pentru Bochum în 66 de partide
• 15 goluri în 32 de meciuri a marcat pentru Venlo
• 26 de goluri și-a trecut în cont în a doua ligă a Germaniei
Soluție pentru postul de portar
Dupa plecarea lui Filip Dujmovic, Dinamo a fost in cautari pentru a aduce un al treilea portar, de preferinta cu cetatenie romana. Portarul moldovean Dorian Railean (30 de ani) urmează să semneze cu Dinamo, potrivit speculațiilor apărute în presă.
Portarul a reziliat luni cu Chindia Targoviste și ar putea semna astăzi cu Dinamo. Acesta o poate ajuta pe Dinamo să respecte regula impusă de FRF. Clubul nostru nu respectă, momentan, criteriile de eligibilitate pentru lista A ce trebuie depusă la LPF. Conform regulamentului, o echipă poate avea un număr maxim de 13 jucători străini în total, comunitari și non-UE.
• Dorian este dorit și de Mircea Rednic, la UTA.
Dorian Railean (30 de ani), a fost titularul porții Moldovei în preliminariile pentru Euro 2024, cea mai bună campanie din istoria naționalei de peste Prut. Portarul s-a remarcat la echipa națională în partidele jucate împotriva Poloniei, naționala lui Robert Lewandowski. Moldova a câștigat meciul de pe teren propriu, scor 3-2, și a remizat în deplasare, 1-1.
Eduard Pap (29 de ani) a fost dorit de Dinamo, însă acesta a decis să semneze cu altă echipă. Rămas liber de contract după ce și-a reziliat contractul cu maghiarii de la ETO Gyor, goalkeeper-ul a fost transferat de Oțelul Galați, la începutul acestei săptămâni.
Dinamo vrea să renunțe la mai mulți jucători
Urmează încă o plecare de la Dinamo, după Gorka Larrucea și Quentin Bena, fotbaliști străini care au fost anunțați că nu mai fac parte din planurile antrenorului Zeljko Kopic.
Mijlocașul francez Lamine Ghezali (24 de ani), artizanul promovării din stagiunea precedentă, are parte de un sezon modest și impresarul său a fost deja contactat pentru a se negocia termenii rezilierii.
Lamine Ghezali ar putea ajunge la Concordia Chiajna sau Gloria Buzău, cluburi care evoluează în Liga 2.
CITESTE SI:
S-a stabilit programul etapei a 24-a. Când se joacă FC U Craiova – Dinamo
2 gânduri despre &8222;Dinamo a pus ochii pe un portar și un atacant&8221;