Meciul dintre Dinamo și Rapid s-a disputat sâmbătă seară, pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 23 din Superliga și s-a încheiat cu victoria giuleștenilor, scor 2-1, după golurile marcate de către Jayson Papeau, în minutul 43, respectiv Borisav Burmaz, în minutul 90. Pentru ”câini”, a înscris Hakim Abdallah, în minutul 45+1.

La finalul partidei, atacantul lui Dinamo, Hakim Abdallah a fost desemnat omul meciului, după un gol superb reușit în poarta celor de la Rapid, însă a fost extrem de supărat pentru că echipa sa nu a reușit să obțină mai mult din această partidă.
”Sunt nervos, am rătat multe șanse. În prima repriză, dacă aveam un control mai bun, mai puteam marca o dată.
În opinia mea, am meritat victoria, dar așa e fotbalul. Am jucat bine, am muncit din greu. Nu știu dacă a fost cel mai bun meci, trebuie să-l văd din nou, dar meritam cele 3 puncte. Trebuie să continuăm în acest ritm.
Pentru mine a fost penalty (n.r. la faza cu Cristi Săpunaru), am urmărit doar mingea. Dar am încredere în decizia arbitrului. Trebuie să accept asta și să merg mai departe.
Nu trebuie să jucăm doar bine, trebuie să luăm și cele 3 puncte.
(n.r. faza goluliui) Am simțit că mingea va ajunge la mine. A fost un instinc de atacant. Am fost foarte fericit, pentru că trebuia să înscriem înaintea Rapidului. Nu voiam să intrăm la pauză cu capetele plecate. Ne-a dat încredere golul, dar nu a fost suficient”, a spus Hakim Abdallah la finalul meciului.
Video I Dinamo egalează prin H. Abdallah (1-1)
Dinamo – Rapid, scor 1-2
Oaspeţii au deschis scorul prin francezul Jayson Papeau (43), care a reluat centrarea lui Omar El Sawy. Dinamo a egalat la scurt timp, prin Hakim Abdallah (45+1), care a deviat spectaculos cu câlcâiul şutul imprecis al lui Christian Ilic. Rapid a obţinut victoria prin golul marcat de atacantul sârb Borisav Burmaz (90), cu un şut din întoarcere. Burmaz a adus victoria Rapidului şi în etapa precedentă, în meciul cu FC U Craiova (4-3).
Dinamo a început meciul foarte bine şi a avut o ocazie în chiar primul minut de joc, dar portarul Marian Aioani, debutant la Rapid după transferul de la Farul, l-a blocat pe Abdallah. În min. 20, Paul Iacob a blocat şutul lui Homawoo din careu.
Gazdele au început repriza secundă cu o ocazie bună a lui Goncalo Gregorio (49), după care Dinamo a avut şi o bară, prin Dennis Politic (56).
Rapid a fost mai periculoasă în ultima parte a meciului, Albion Rrahmani (71) fiind blocat in extremis de portarul Adnan Golubovic, care a salvat incredibil golul în min. 87, în faţa lui Burmaz.
În urma acestui rezultat, Dinamo rămâne penultima și poate ajunge ”lanternă roșie”, dacă FC Botoșani nu pierde la Sibiu.
În etapa următoare, dinamoviști vor mai avea parte de un meci de foc, în companiei celor de la FC U Craiova, în etapa cu numărul 24. Partida este programată să se dispute vineri, 2 februarie, ora 20:00, pe stadionul ”Ion Oblemenco”.
CITESTE SI:
Debutul lui Darko Velkovski la Dinamo, analizat de Kopic: ”Nu este uşor…”
Dennis Politic, dezamăgit la finalul meciului cu Rapid: ”Aceeași poveste”
Un gând despre &8222;Video I ”Omul meciului”, extrem de supărat la finalul meciului cu Rapid: ”Trebuie să accept asta”&8221;