Zeljko Kopic, fascinat de campionatul României: ”Am înţeles campionatul”

Dinamo a pierdut la limită împotriva Rapidului, deși a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului.

Rapid a deschis scorul în minutul 43, prin Jayson Papeau, iar Dinamo a restabilit egalitatea în prelungirile primului act grație unui gol de generic înscris de Abdallah. Giuleștenii au câștigat după un nou gol de trei puncte marcat de Burmaz, în minutul 90.

La finalul meciului, Zeljko Kopic a fost mulțumit de jocul echipei sale și anunțând că acum se vor axa pe meciul de vinerea viitoare, cu FCU Craiova.

Mai mult, antrenorul din Ștefan cel Mare, a dezvăluit că îi place campionatul României și a evidențiat calitatea Superligii, competiţie pe care o consideră competitivă.

”Urmează un meci extrem de complicat. Eu cred că în general campionatul e foarte puternic, UTA Arad a arătat ceva împotriva lui Sepsi, orice echipă poate să câştige şi trebuie să munceşti foarte mult pentru fiecare meci.

Dacă voi vă închipuiţi că există meciuri mai uşoare în România nu este aşa. Am urmărit meciurile la televizor, am înţeles campionatul, când simţi energia, când simţi suporterii, stadioanele, acest campionat are calitate”, a spus Kopic.

Gabriel Moura a ieșit accidentat din derby-ul cu Rapid

Gabriel Moura (35 de ani), fundașul dreapta al lui Dinamo, a părăsit pe targă duelul cu Rapid, scor 1-2.

În minutul 73 al jocului, antrenorul Zeljko Kopic (46 de ani) a fost nevoit să își înlocuiască apărătorul lateral cu Cristian Costin.

Accidentarea lui Moura pare a fi cât se poate de serioasă. Pe lângă faptul că a fost necesar ca dinamovistul să fie scos de pe teren pe targă, el nici măcar nu a putut să calce din cauza durerii prea mari de la piciorul drept.

Gabriel Moura s-a accidentat în minutul 70 al derby-ului, când stoperul brazilian a încercat să îl blocheze la sacrificiu pe Albion Rrahmani, aflat într-o situație iminentă de gol.

Faza s-a încheiat cu o paradă a portarului Golubovic, însă spiritul de sacrificiu al lui Moura a fost determinant pentru a pune presiune pe golgheterul Rapidului.

La finalul partidei, antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic a fost întrebat de jurnaliștii prezenți la meci, despre starea de sănătate a dinamovistului.

”Nu l-am văzut, cred că va veni acum, dar am auzit că nu e ceva ușor, trebuie să vedem situația, dar a jucat bine azi, a câștigat multe dueluri și o să vedem ce s-a întâmplat”, a spus tehnicianul croat.

Josue Homawoo, suspendat pentru derby-ul cu FC U Craiova 1948

Accidentarea lui Moura nu este singura veste proastă pentru Zeljko Kopic. Croatul se va confrunta și cu o absență importantă la derby-ul cu FC U Craiova 1948 din etapa următoare. Fundașul Josue Homawoo a primit cartonașul galben în minutul 80 al derby-ului cu Rapid și va rata duelul din deplasare contra oltenilor.

Josue Homawoo a fost avertizat de George Găman pentru o împingere asupra lui Funsho Bamgboye. Fundașul adus în vară de Dinamo a ajuns la un cumul de 4 cartonașe galbene după cele încasate în meciurile cu FC Voluntari, Hermannstadt și Petrolul.

În etapa următoare, dinamoviști vor mai avea parte de un meci de foc, în companiei celor de la FC U Craiova, în etapa cu numărul 24. Partida este programată să se dispute vineri, 2 februarie, ora 20:00, pe stadionul ”Ion Oblemenco”.

CITESTE SI:

Cristian Costin, optimist după eșecul din derby. Replica dinamovistului pentru Alex Albu

Prima reacție a lui Zeljko Kopic după accidentarea lui Moura din derby-ul cu Rapid

Video I ”Omul meciului”, extrem de supărat la finalul meciului cu Rapid: ”Trebuie să accept asta”

Un gând despre &8222;Zeljko Kopic, fascinat de campionatul României: ”Am înţeles campionatul”&8221;

Lasă un răspuns