Zeljko Kopic (46 de ani) a început curățenia la Dinamo în urma noilor transferuri.

După ce Gorka Laruccea a fost trecut pe linie moartă pentru a face loc jucătorilor străini veniți în această iarnă, i-a venit rândul și lui Ahmed Bani (21 de ani) să părăsească clubul.
Antrenorul croat le-a transmis celor din conducere că nu se mai baza pe serviciile mijlocașului de bandă în următoarea perioadă.
Mijlocașul ofensiv, cotat la 300 de mii de euro a făcut celebră sintagma ”fotbal-șampanie” în sezonul 2022/2023, în care ”câinii” au evoluat în Liga 2.
Văzut drept unul dintre cele mai bune produse din ultimii ani ale academiei lui Dinamo, Bani va fi cedat sub formă de împrumut până la finalul sezonului la Unirea Slobozia, ocupanta locului 3 din eșalonul secund, notează Fanatik. O mutare surprinzătoare, însă necesară pentru ca jucătorul să prindă mai multe minute.
Ovidiu Burcă: ”Când am venit la Dinamo avea probleme fizice și de ordin mental”
Fostul antrenor al formației din Ștefan cel Mare, Ovidiu Burcă, l-a descris pe Ahmed Bani ca fiind un jucător mult prea relaxat care în unele momente suferă blocaje mentale.
”În momentul în care am venit în Liga 2, Ahmed avea nişte probleme clare din punct de vedere fizic şi din punct de vedere mental, al intensităţii mentale. Era un jucător mult prea relaxat, uneori superficial, dar s-a schimbat foarte mult. În Liga 2 a făcut nişte meciuri excepţionale.
Apoi, bineînţeles, trecerea la Superligă înseamnă încă un pas de adaptare, dar gândiţi-vă că el nu era anul trecut pregătit pentru Liga 2. I-a luat luni de zile să devină un jucător important şi cred că este acelaşi proces de adaptare, poate un pic mai greu, la nivelul cerinţelor Ligii 1.
El a făcut un progres foarte mare, dar încă suferă puţin la nivelul intensităţii fizice, deşi fibra lui musculară este una explozivă. Este un jucător care joacă foarte bine între linii, are o atingere fină şi este nevoie de puţin timp”, a spus Ovidiu Burcă.
Dinamo în această perioadă de mercato:
Veniri – Georgi Milanov (Al Dhafra / liber de contract), Darko Velkovski (Al Etifaq / liber de contract), Domagoj Pavicic (Aris Salonic / liber de contract), Petru Neagu (FC Bălți / liber de contract), Eddy Gnahore (Ascoli / liber de contract), Dorian Răilean (Chindia / liber de contract).
Plecări – Goncalo Gregorio (Maritimo Funchal / 100.000 de euro), Cătălin Țîră (contract reziliat), Valentin Borcea (CS Tunari / împrumutat), Deniz Giafer (CS Tunari / împrumutat), Filip Dujmovic (contract reziliat).
Jucători puși pe lista de transferuri – Iulian Roșu, Gorka Larrucea, Quentin Bena, Lamine Ghezali.
CITESTE SI:
Georgi Milanov, criticat de conaționalii săi după debutul în tricoul lui Dinamo
Mircea Lucescu a confirmat negocierile cu Ion Țiriac pentru o investiție în fotbalul Românesc
Un gând despre &8222;Dinamo renunță la ”fotbalul-șampanie”&8221;