În prima lună din 2024, Marius Tomozei (33 de ani), fostul fundaș lateral a lui Dinamo, și-a anunțat, retragerea din activitatea sportivă profesionistă.
Fotbalistul de bandă era legitimat la CS Mioveni, formație clasată pe locul 4 în Liga 2, dar, din cauza problemelor financiare, și-a reziliat contractul cu argeșenii.
Astfel, acesta plănuiește să renunțe la cariera de jucător și să se dedice antrenoratului.
”Mi-am reziliat contractul cu CS Mioveni, am renunțat la patru salarii pentru binele echipei. Mă retrag și o voi lua pe calea antrenoratului, de jos, copii și juniori, Liga 4. Sper să fiu un antrenor mai bun decât am fost ca fotbalist”, a declarat Tomozei.
Tomozei se afla la CS Mioveni de la începutul acestei stagiuni. După un întreg sezon în care a fost legitimat la Dinamo, în Liga 2, dar fără să joace vreun meci oficial, a ales să se întoarcă în județul Argeș, unde, la aceeași formație, a mai jucat în 2016-2017.
În februarie 2022, într-un meci jucat de Dinamo, în Liga 1, la Botoșani, în urma unei intrări a lui Malcolm Edjouma, Marius Tomozei suferea o ruptură de ligamente încrucișate și menisc.
De asemenea, în această stagiune, la CS Mioveni, a suferit o ruptură parțială a ligamentului colateral.
Marius Tomozei, ”pucist-ul” din Ștefan cel Mare
La începutului lui 2023, din cauza situației financiare, o parte din fotbaliștii lui Dinamo, s-au ”răsculat” și au refuzat să se mai antreneze.
Acel moment a fost catalogat drept o ”revoltă” în vestiarul echipei și, printre ”liderii” ei, s-ar fi aflat, conform informațiilor apărute la momentul respectiv, și Marius Tomozei.
Ulterior, deși nu și-a reziliat contractul cu echipa și a rămas la club până la finalul stagiunii, fotbalistul nu s-a mai antrenat cu seniorii. A fost trimis fie la tineret, fie s-a pregătit singur.
De-a lungul carierei, pe lângă Dinamo și UTA, Tomozei a mai fost legitimat la ASA Târgu Mureș, FC Botoșani sau Dunărea Călărași.
CITESTE SI:
S-a stabilit programul etapei a 25-a. Când se joacă Farul – Dinamo
David Popovici îşi recapătă ritmul! Un nou record stabilit de dinamovist
Se îngroașă gluma pentru Dinamo! Cum arată clasamentul, după 23 de etape
Un gând despre &8222;Marius Tomozei s-a retras din fotbal! Ce urmează pentru fostul fundaș din Ștefan cel Mare&8221;