Regula care va revoluționa Liga 1 din sezonul următor! Ce obligație au cluburile

Fotbalul românesc se va schimba radical, din sezonul următor.

În urma unei întruniri a Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, a fost anunțată aprobarea regulii 5+6, care se va aplica în Superliga şi Liga 2 din sezonul 2024-2025. Această regulă va schimba felul în care echipele își vor alcătui primul 11.

Cu alte cuvinte, începând din sezonul următor, stagiunea 2024-2025, echipele românești vor fi obligate să aibă în teren cinci jucători formați la nivel național.

Răzvan Burleanu a susținut o conferință de presă la finalul întrunirii, în care a transmis ce decizii s-au luat. Președintele Federației Române de Fotbal a transmis că a fost aprobată regula respectivă, oferind și detalii legate de ce presupune această regulă. Astfel, cluburile din primele două ligi sunt obligate să aibă, începând cu sezonul următor, minimum 5 fotbaliști români pe teren, formați la nivel național și eligibili pentru naționalele României, pe durata desfășurării întregii partide.

Mai mult, începând cu sezonul 2025/26, numărul va crește la minimum 6 jucători.

”Astăzi s-a aprobat o nouă regulă în fotbalul românesc, regula 5+6, care își propune creșterea numărului de jucători formați la nivel național, eligibili pentru naționalele României, la nivelul primelor două eșaloane fotbalistice din țara noastră, precum să contribuim și la creșterea bazei de selecție, printr-o conectare mai bună la diaspora.

Regula 5+6 se aplică începând cu sezonul competițional 2024/25 pentru primele două eșaloane fotbalistice din România și presupune ca pe durata unui joc să avem în teren cel puțin cinci jucători formați la nivel național, iar din sezonul următor, din vara anului 2025, numărul acestora vor crește la 6.

Totodată, pentru a putea crește baza de selecție la care pot avea acces cluburile din România, jucătorii care sunt formați în afara României, dar care sunt eligibili pentru naționalele României vor fi asimilați jucătorilor formați la nivel național.

E un principiu pe care îl folosim astăzi și în ceea ce privește regula U21. Astfel ne dorim să contribuim la repatrierea copiilor românilor care au plecat din țară pentru o viață mai bună, bineînțeles, în străinătate. În felul acesta ne mai dorim să atingem și alt obiectiv, să creștem competitivitatea academiilor din România”, a declarat Răzvan Burleanu în cadrul conferinței de presă.

Dacă ne uităm la primul 11 al echipelor din Superliga, folosit în ultima etapă, etapa 23, observăm că patru echipe nu au atins plafonul de cinci jucători eligibili pentru regula 5+6.

Este vorba de Poli Iași (4 jucători eligibili în primul 11), Dinamo (2), Oțelul (2) și UTA (4). De cealaltă parte, Hermannstadt a avut cei mai mulți, opt, urmați de FCSB, Universitatea Craiova, Sepsi și Farul, cu șapte jucători eligibili.

Sancţiunile pentru cine nu respectă regula 5+6

Preşedintele FRF a vorbit şi despre sancţiunile de ordin financiar. Totuşi, banii nu vor ajunge la FRF, ci se vor duce spre primele trei cluburi care au respectat noua regulă din fotbalul românesc.

„Concluzia e simplă, avem nevoie să intervenim rapid la nivelul primului eşalon, ca fotbalul să fie sustenabil. Trebuie să intervenim prin regulament.

Când ai un regulament, trebuie să ai şi sancţiuni. În primă fază sancţiunile vor fi de ordin financiar şi vor fi legate de cuantumul plăţilor de solidaritate de la UEFA şi de fondurile guvernamentale, dacă acestea se vor debloca. Introducem şi sistemul de redistribuire, pentru că FRF nu vrea să facă bani din acest fond. Primele trei echipe la finalul campionatului Ligii 1 care au împlinit regula vor împărţi banii celor care nu au respectat regula”, a precizat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

CITESTE SI:

Un nou nume pe lista de plecări din Ștefan cel Mare

Dinamo a anunțat o nouă plecare: ”Am ajuns la un acord”

Ionuț Lupescu s-a lămurit după primele două etape jucate de Dinamo

2 gânduri despre &8222;Regula care va revoluționa Liga 1 din sezonul următor! Ce obligație au cluburile&8221;

Lasă un răspuns