Florin Prunea, încrezător în salvarea lui Dinamo: ”Timp mai este!”

Florin Prunea

Dinamo are un început de an de coșmar. ”Câinii” pierzând în primele două etape disputate din 2024, 0-1 cu Petrolul și 1-2 cu Rapid.

În ultima etapă disputată, Dinamo București a pierdut meciul de pe teren propriu cu Rapid București, scor 1-2.

”Câinii” aveau nevoie de o victorie pentru a se apropia de următoarele clasate, dar au pierdut dramatic în fața rivalei Rapid.

În urma acestui rezultat Dinamo a rămas pe locul 15 în clasamentul din Superligă, cu 16 puncte acumulate în cele 23 de partide disputate și rămâne în zona fierbinte a clasamentului.

Florin Prunea (55 de ani), fostul președinte și portar a lui Dinamo, e convins că Dinamo are puterea să se salveze de la retrogradare în acest sezon de Superliga și are câteva argumente solide pentru a-și explica punctul de vedere.

În primul rând, fostul mare portar al echipei naționale a României este de părere că este un lucru foarte bun că antrenorul croat Zeljko Kopic a primit libertate totală pe partea sportivă, întrucât acesta a dat deja semnale clare că știe foarte bine ce are de făcut în această situație complicată în care a preluat echipa noastră.

Mai mult, Prunea a lăudat două dintre transferurile făcute de Dinaamo în această iarnă, reprezentate de fundașul central nord-macedonean Darko Velkovski și de mijlocașul central croat Domagoj Pavicic.

”Kopic a făcut o alegere bună. Velkovski este un câștig chiar dacă a avut câteva mingi în care a greșit acolo. Dar cu siguranță că după întreruperea din martie… și el și Pavicic și cei care au intrat – din păcate nu au adus nimic bun, se vede că Dinamo are altă echipă.

Kopic lasă impresia că el e singurul de acolo care se mai pricepe la fotbal și e bine că i se dă mână liberă, omul chiar se vede că e profesionist. Problema e că celelalte echipe câștigă și se face diferență mare, dar timp mai este.

În play-out, începe un alt campionat. Dinamo trebuie să câștige cinci jocuri, dacă nu mai multe. Ceea ce ar fi un parcurs extraordinar”, a spus Florin Prunea, în cadrul emisiuni dedicate suporterilor dinamoviști ”Exclusiv Dinamo” de la ProSport.

Nu în ultimul rând, Florin Prunea l-a lăudat pe atacantul Hakim Abdallah pentru jocul foarte bun făcut de el în meciul de pe Arena Națională cu Rapid, pierdut de Dinamo cu scorul de 1-2.

”Pe lângă ocazii, Dinamo a avut contraatacuri, Abdallah putea să scape de cel puțin 3-4 ori singur cu portarul. Hakim joacă foarte bine de vreo 2-3 meciuri. Ai văzut cum pleacă de pe loc? Îți cam rupe coloana”, a mai spus Prunea.

În etapa cu numărul 24, “câinii” se vor deplasa la Craiova, pentru meciul cu FCU, programat vineri, 2 februarie, de la 20:00. echipa finanțată de Adrian Mititelu se poziționează pe locul 11, cu 27 de puncte.

Bilete pentru meciul cu FCU Craiova

Suporterii dinamoviști au rezervate 1.500 de bilete și se pot achiziționa în ziua meciului direct de la stadionul ”Ion Oblemenco”, de la intrarea în peluza noastră. Prețul unui tichet de acces este în valoare de 30 lei.

Dinamo va juca tot în deplasare după meciul de la Craiova. Farul Constanța va fi următoarea adversară a echipei lui Zeljko Kopic, după care va urma meciul de pe teren propriu cu Oțelul Galați.

Programul următoarelor trei etape:

Etapa 24

Vineri, 2 februarie

Ora 20:00

FCU Craiova – DINAMO

Etapa 25

Luni, 12 februarie

Ora 20:00

Farul – DINAMO

Etapa 26

Duminică, 18 februarie

Ora 20:00

DINAMO – Oțelul Galați

Dinamo se află pe locul 15 în clasamentul din Superligă, cu 16 puncte acumulate în cele 23 de partide disputate.

CITESTE SI:

Iulian Roșu, reacționează după ce Dinamo a primit interdicție la transferuri

Handbal I Xavi Pascual a renunţat la naţionala României, dar rămâne în cadrul FRH

LPF a dictat interdicție la transferuri pentru Dinamo. Decizia nu este definitivă

Un gând despre &8222;Florin Prunea, încrezător în salvarea lui Dinamo: ”Timp mai este!”&8221;

Lasă un răspuns