În etapa a 24-a, din Superliga României, Dinamo București va părăsi CAPITALA, pentru meciul cu FCU Craiova.

”Câinii” vin după eșecul din ultima etapă cu Rapid, scor 1-2 pe Arena Națională, și a rămas cu 16 puncte după 23 de etape. Nici rezultatele din celelalte meciuri nu i-au ajutat pe dinamoviști, care sunt acum la nouă puncte distanță de următoarea clasată.
Partida programată, vineri, 2 februarie, de la ora 20:00, de pe stadionul ”Ion Oblemenco”, a fost prefațată de antrenorul ”câinilor”, Zeljko Kopic (46 de ani), într-o conferită de presă.
Tehnicianul din Ștefan cel Mare, a făcut o scurtă analiză a meciului din etapa precedentă.
”Câteva idei despre meciul cu Rapid, după analiză, primele 45 de minue au fost foarte bune, am avut multe ocazii în treimea adversă, am creat multe lucruri bune ofensive. Am avut și reacție bună pe tranziție negativă.
Primele minute din partea a doua au fost bune, dar ulterior nu am mai avut așa reacție, am plătit pentru greșelile noastre și pentru că nu am reușit să înscriem din ocaziile create”, a spus Kopic în cadrul conferinței de presă.
Antrenorul lui Dinamo a continuat: ”Ce am spus și înainte, e la fel, atmosfera și energia sunt bune. Jucătorii înțeleg că am jucat bine și am multe lucruri de imbuntatit, lucrăm asupra lor și încredere e la cote ridicate. Mergem să luptăm, să dăm totul pentru rezultat.
Știm că au și ei absențe, dar când am vorbit cu jucătorii, nu e vorba de 11 jucători, e vorba de 25 de jucători, toți își așteaptă oportunitatea, e la fel pentru noi, la fel și pentru ei. Vedem cine se adaptează mai bine, cine va profita de ocazie. Nu subestimez echipe pentru că au absente, vor da totul pentru a-i înlocui.
E foarte important meciul cu Craiova, orice duel din fața noastră trebuie să luptăm pentru trei puncte, a fost atitudine bună cu Rapid, dar trebuie să continuăm la fel, să găsim modalitate de a obține puncte.
În ultimele meciuri din 2023, schimbările ne-au ajutat mult, în primele meciuri din 2024 nu ne-au ajutat, le-am explicat cât de mult joci, când intri în teren, trebuie să oferi calitate, așa poți ajută echipa și să îți ajuți situația proprie. Aici trebuie să ne îmbunătățim”, a mai spus Zeljko Kopic.
Brigada de arbitrii de la Craiova – Dinamo
Pentru meciul din etapa a 24-a din Superliga, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunțat brigada care va oficia partida dintre FCU Craiova – Dinamo București.
Astfel, arbitru central a fost desemnat Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi). Acesta va fi ajutat de asistenții Orbuleţ Mircea (Bucureşti) și Badea Marius (Vâlcea).
Arbitrajul video va fi analizat de Costreie Sorin (Ilfov) și Neacşu George Florin (Argeş).
CCA l-a desemnat observator pe Dumitrescu Eduard (Argeş).
Bilete pentru meciul cu FCU Craiova
Suporterii dinamoviști au rezervate 1.500 de bilete și se pot achiziționa în ziua meciului direct de la stadionul ”Ion Oblemenco”, de la intrarea în peluza noastră. Prețul unui tichet de acces este în valoare de 30 lei.
În etapa cu numărul 24, “câinii” se vor deplasa la Craiova, pentru meciul cu FCU, programat vineri, 2 februarie, de la 20:00. echipa finanțată de Adrian Mititelu se poziționează pe locul 11, cu 27 de puncte.
Dinamo va juca tot în deplasare după meciul de la Craiova. Farul Constanța va fi următoarea adversară a echipei lui Zeljko Kopic, după care va urma meciul de pe teren propriu cu Oțelul Galați.
Programul următoarelor trei etape:
Etapa 24
Vineri, 2 februarie
Ora 20:00
FCU Craiova – DINAMO
Etapa 25
Luni, 12 februarie
Ora 20:00
Farul – DINAMO
Etapa 26
Duminică, 18 februarie
Ora 20:00
DINAMO – Oțelul Galați
CITESTE SI:
CCA a anunțat arbitrul de la FCU Craiova – Dinamo București
Elisabeta Lipă a clarificat situația de la stadionul ”Arcul de Triumf”
Video I Care este marea eroare comisă de conducerea lui Dinamo în acest sezon
Un gând despre &8222;Zeljko Kopic vrea toate punctele de la Craiova: ”Mergem să luptăm!”&8221;