Dinamo București se află pe ultimul loc din clasamentul Ligii 1, după o campanie de transferuri ratată, prin prisma unui om de fotbal în cadrul organigramei clubului.

Parvenitul de sub podul Grant, Andrei Nicolescu, și-a asumat această campanie de transferuri, dar în același timp, administratorul special, i-a mințit pe suporterii dinamoviști, atunci când afirma că birourile din Ștefan cel Mare, duduie de oferte pentru aducerea de jucători capabili să revitalizeze lotul lui Dinamo.
Întrebat de moderator emisiunii ”Sinteza Zilei”, Voicu a comentat și nemulțumirea fanilor legată de faptul că Andrei Nicolescu a mers în vacanță în Mexic de Revelion, în perioada în care Dinamo căutau jucători pe piața transferurilor.
Anterior, Nicolescu afirmând că la plecarea în cantonamentul din Antalya vor fi în avion 2-3 fotbaliști noi. Minciună colosală și nu este pentru prima oară când acest păcălici își permite să îi mintă pe suporteri.
”Eu cred că Andrei Nicolescu se implică foarte mult, tocmai din dorința de a aduce jucători cât mai repede și mai bine a comunicat greșit ceea ce a comunicat. Facem și greșeli, dar eforturile sunt acolo.
Domnul Kopic a înțeles exact în ce situație era clubul, se întâmplă exact ce am vorbit. Știa ce trebuie să-și asume. Își asumă în mod personal campania de transferuri. El decide la final orice transfer. Nu i se aduc jucători dacă nu-i dorește. I-am adus și un secund foarte bun (n.r. Marijo Tot), care nu făcea parte din înțelegerea noastră, dar tocmai pentru a-l ajuta.
S-a muncit și în perioada în care Andrei era în vacanță, să aducem jucători, să găsim soluții. Transferurile sunt mult mai complicate iarna decât vara, nu găsești jucători. Nici noi nu ne-am dorit să se întâmple așa.
Am avut și ținte care nu s-au putut atinge, din diverse motive. Din perspectiva asta am greșit cu toții, inclusiv Andrei Nicolescu, nu avem nici un director sportiv așa cum trebuie să existe la Dinamo. Nu e ușor de găsit”, a spus Voicu.
Eugen Voicu fuge de responsabilitate: ”Își asumă în mod personal campania de transferuri”
”După meciul bun cu Rapid, a venit meciul cu FCU Craiova, care nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor noastre și asta ne îngrijorează în continuare, că nu avem o constanță. Am avut ieri o întâlnire de 3 ore și jumătate cu domnul Kopic și am mai pus la cale anumite aspecte.
Pe partea de antrenorat avem o echipă puternică, am încredere că avem șanse reale să nu retrogradăm. Avem un spirit dinamovist, chiar dacă de la Dinamo Zagreb, antrenorul are spiritul pe care ni-l dorim. Va avea puțin de lucru să-l transmită și jucătorilor.
Domnul Kopic a înțeles exact în ce situație era clubul, se întâmplă exact ce am vorbit. Știa ce trebuie să-și asume. Își asumă în mod personal campania de transferuri. El decide la final orice transfer.
Nu i se aduc jucători dacă nu-i dorește. I-am adus și un secund foarte bun (n.r. Marijo Tot), care nu făcea parte din înțelegerea noastră, dar tocmai pentru a-l ajuta”, a spus Voicu.
Video I Eugen Voicu, tras la răspundere de fanii ”câinilor”
Dinamo în această perioadă de mercato:
Veniri – Georgi Milanov (Al Dhafra / liber de contract), Darko Velkovski (Al Etifaq / liber de contract), Domagoj Pavicic (Aris Salonic / liber de contract), Petru Neagu (FC Bălți / liber de contract), Eddy Gnahore (Ascoli / liber de contract), Dorian Răilean (Chindia / liber de contract).
Plecări – Lamine Ghezali (Levadiakos / 50.000 de euro), Gorka Larrucea (contract reziliat), Cătălin Țîră (contract reziliat), Valentin Borcea (CS Tunari / împrumutat), Deniz Giafer (CS Tunari / împrumutat), Filip Dujmovic (contract reziliat).
Jucători puși pe lista de transferuri – Iulian Roșu și Quentin Bena.
CITESTE SI:
Schimbare majoră în organigrama clubului Dinamo: ”Ar fi fost foarte bun acum!”
Eugen Voicu fuge de responsabilitate: ”Își asumă în mod personal campania de transferuri”
Dinamo București i-a găsit înlocuitor dezertorului Lucas Alves!
2 gânduri despre &8222;Video I Andrei Nicolescu, ținut în poală de Voicu&8221;