”Ar fi probabil visul oricărui dinamovist implicarea celor doi titani”

Dinamo este într-o situație delicată în Superligă, după ce a pierdut primele trei meciuri din 2024.

lensa.ro

”Câinii” au ajuns pe ultimul loc în Superligă, cu doar 16 puncte, fiind depășită și de FC Botoșani, care are acum 18 puncte. Echipa noastră trebuie să depășească cel puțin două adversare până la finalul play-out-ului pentru a-și asigura măcar un loc de baraj.

Dacă pe plan sportiv lucrurile nu stau foarte bine, dinamoviștii ar putea primi o veste foarte bună pe plan administrativ.

Mircea Lucescu (78 ani) i-a vizitat, joi, pe elevii lui Zeljko Kopic, în cantonamentul de la Săftica, iar ”Il Luce” și Ion Țiriac (84 ani), pot da o mână de ajutor dinamoviștilor.

Fostul antrenor a lui Dinamo, Ovidiu Burcă (43 ani), este de părere că implicarea celor doi giganți îi pot duce pe ”câini” la un cu totul alt nivel.

Tehnicianul este de părere că experiența lui Lucescu și puterea financiară a lui Țiriac pot face ”magie” la Dinamo.

”Ar fi probabil visul oricărui dinamovist. Implicarea celor doi titani ar duce clubul la un cu totul alt nivel. Mie îmi pare rău că nu se poate întâmpla asta acum. Am mai auzit aceste discuţii. Eu am tras semnale de anul trecut. Oamenii care iubesc Dinamo trebuie să se alăture în momente mai puţin plăcute. E o dovadă de curaj faptul că au investit cei de la Red and White.

Vorbim de un geniu al fotbalului şi de un om extrem de potent financiar. Ar ieşi ceva magic. Fiecare om îşi face planuri în viaţă. E frumos să laşi ceva în urma ta. Amândoi au cariere impresionante. Ar rămâne o poveste fumoasă în urma lor”, a afirmat Ovidiu Burcă.

Cei doi mari sportivi ai clubului nostru, iau în calcul să devină investitori la Dinamo.

Recent, Ion Țiriac, a declarat că ia în calcul să vină în club în cazul în care Lucescu acceptă să-i fie alături și să conducă pe parte tehnică.

Becali ia serios în calcul că ar urma să fie detronat de tandemul Țiriac – Lucescu

Această posibilitate a fost comentată recent și de Gigi Becali, cel care a spus că, dacă ea se va materializa în cele din urmă, ar urma ca FCSB să se confrunte cu o concurență mai mult decât de luat în seamă din perspectiva investițiilor făcute, în special pe piața transferurilor.

”Singurii care ar putea să treacă peste mine sunt Țiriac și Lucescu, dar mă bat și eu, chiar dacă ar investi. E variantă viabilă cu ei la Dinamo. Lucescu a zis că stadionul va fi în centru și vor fi și alte servicii. Stadionul va avea multe spații comerciale.

Ei ce au spus? Că dacă ajung la o înțelegere cu Ministerul de Interne. Ce înseamnă asta? Stadionul va deservi echipa de fotbal, iar spațiile comerciale pot scoate 10 milioane de euro pe an, cel puțin.

Varianta Țiriac – Lucescu e de luat în calcul. Țiriac e deștept, niciodată nu o să poată pierde bani. E prea deștept la afaceri. Nici nu-l interesează pe el, are prea multă popularitate, nume și ce vrei tu. Îl mai interesează pe el asta? Nu l-a interesat niciodată nici în politică, nici în nimic. El niciodată nu intră dacă pierde bani. Lucescu a și zis că vor intra doar în varianta în care vor avea succes.

Țiriac și Lucescu sunt singurii care mă pot învinge pe mine. Nu cred că mă pot bate cu ei. O să mă zbat, dar e greu să te bați cu ei. Țiriac are bani mulți, iar Lucescu e cel mai mare specialist din fotbalul românesc care a existat. Eu mă mai zbat, dar va fi greu”, a spus finanțatorul echipei din Berceni.

Mircea Lucescu, de șapte ori campion cu Dinamo

Extremă dreaptă de profesie, Lucescu a debutat pentru Dinamo la 18 ani, în 1963, dar a fost împrumutat la Ştiinţa Bucureşti după doar trei apariţii în două sezoane.

”Il Luce” a revenit în Ştefan cel Mare în 1967 şi a cucerit şapte titluri de campion alături de dinamovişti (1964, 1965, 1971, 1973, 1975, 1977, 1990), plus o cupă a României (1968).

În 14 ani, alături de Dinamo, Lucescu senior a bifat 57 de goluri în 250 de partide în prima divizie şi 15 apariţii în cupele europene.

Mircea Lucescu, al doilea cel mai titrat antrenor din istorie

Mircea Lucescu este al doilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, cu 35 de trofee în vitrină, la egalitate cu Pep Guardiola, tehnicianul celor de la Manchester City.
Primul loc este ocupat de Sir Alex Ferguson, care a reușit să-și adjudece 49 de cupe, cele mai multe dintre ele la Manchester United (38 de trofee).

De-a lungul carierei sale de tehnician, Lucescu a antrenat echipa națională a României și pe cea a Turciei.

”Il Luce” a stat și pe banca tehnică a lui Dinamo, dar a condus și echipe precum: Zenit, Șahtar Donețk, Dinamo Kiev, Beșiktaș, Galatasaray, Rapid, Inter, Reggiana, Brescia sau AC Pisa.

Cele mai mari performanțe din cariera de antrenor le-a înregistrat la Şahtior Doneţk. A cucerit opt titluri de campioană a Ucrainei, şase Cupe şi şapte Supercupe. O menţiune specială pentru tehnicianul român este câştigarea Cupei UEFA în sezonul 2008-2009, după o finală cu Werder Bremen (2-1 după prelungiri).

CITESTE SI:

Elevii lui Hagi sunt precauți înaintea meciului cu Dinamo. Absențe importante la Ovidiu

Încă un aviz bifat pentru reconstrucția stadionului DINAMO. Vezi termenul final pentru intrarea BULDOZERULUI

Foto I Dinamo a adus în sfârșit o extremă dreapta!

Un gând despre &8222;”Ar fi probabil visul oricărui dinamovist implicarea celor doi titani”&8221;

Lasă un răspuns