Doi foști fotbaliști din Ștefan cel Mare, critică managementul lui Dinamo: ”Trebuie să ai oameni competenți”

Dinamo este într-o situație delicată în Superligă, după ce a pierdut primele trei meciuri din 2024.

”Câinii” au ajuns pe ultimul loc în Superligă, cu doar 16 puncte, fiind depășită și de FC Botoșani, care are acum 18 puncte. Echipa noastră trebuie să depășească cel puțin două adversare până la finalul play-out-ului pentru a-și asigura măcar un loc de baraj.

Criza sportivă și lipsa transferurilor de calitate, au adus la foarte multe critici din partea foștilor jucători ai lui Dinamo.

Astfel, situația grea în care se află echipa noastră este deplânsă de Adrian Ropotan (37 de ani) și Marius Alexe (33 de ani), care deplâng situația în care se află echipa lor de suflet.

Ropotan, fotbalist cu 86 de apariții în tricoul lui Dinamo, critică managementul clubului nostru.

”Eu am fost puțin mai vocal în trecut, când am vorbit despre Dinamo. Dinamo mi-a oferit plăcerea de a juca fotbal. E un club care îți insuflă ceva special, ceea ce mulți jucători nu mai simt. Dinamo ar trebui să coopteze în staff-ul lor foști jucători care au făcut carieră pentru club, care știu ce înseamnă Dinamo.

Este păcat că Dinamo a ajuns în situația asta. Se perindă fel și fel de jucători pe la echipă. Trebuie format ceva în perspectiva viitorului. Dacă îți propui doar salvarea de la retrogradare, nu ajungi nicăieri.

Când schimbi jucători pe bandă rulantă, e clar că nu poți avea un stil de joc. Se aduc jucători care cu siguranță vor pleca dacă echipa retrogradează. Sunt jucători care n-au mai jucat de nu știu câte luni. Prefer calitatea în locul cantității.

Dinamo ar trebui să urmeze exemplul Academiei Hagi. Acolo există o mentalitate sănătoasă, produc jucători și nu visează să obțină milioane de euro pe ei. Trebuie să ai oameni competenți care să meargă să vadă jucători, nu să-i aducă de pe laptop. Dinamo are nevoie de jucători care au făcut ceva, ori de tineri cu perspective”, a spus Ropotan.

Marius Alexe, atacantul cu 41 de goluri în 161 de apariții pentru Dinamo, remarcă lipsa de atitudine a jucătorilor veniți din străinătate.

”Au venit foarte mulți jucători străini la Dinamo. Și au venit jucători fără un CV important, fotbaliști care nu au avut realizări remarcabile. Dinamo e într-o situație grea acum.

Acești jucători străini nu au spiritul dinamovist, ei nu luptă zilnic pentru echipă. E dureros și rezultatele astea slabe se răsfrâng asupra a tot ce înseamnă Dinamo, de la echipa mare până la academie și suporteri.

La cum joacă Dinamo acum, este foarte greu să rămână în Liga 1. Pe vremea noastră, era o luptă de la antrenamente. Nu accepta nimeni să piardă nici măcar la antrenamente. Doar o schimbare radicală de mentalitate o mai poate salva pe Dinamo”, a afirmat și fostul atacant.

Marko Mijailovic ar putea ajunge în Ștefan cel Mare

Lucas Alves (31 de ani) a lăsat Dinamo pentru FC Nam Dinh. ”Câinii” nu prea au avut de ales pentru că brazilianul avea în contract o clauză de reziliere în valoare de doar 65.000 de euro, pe care echipa din Vietnam a achitat-o.

Pierderea este una cu atât mai mare pentru echipa noastră, cu cât, în plin campionat și în mare ”foame” de puncte, pierde un titular din defensivă. Un compartiment unde oricum nu stă deloc bine, cel puțin numeric.

Se pare însă că Zeljko Kopic a găsit repede înlocuitor pentru Lucas și îl aduce la echipă pe Marko Mijailovic (26 de ani), scrie Fanatik.

Fundașul sârb format la Steaua Roșie Belgrad a mai jucat în carieră la FK Bezanija, Rad, Macva și Vozdovac, toate echipe din țara natală, Serbia.

Vara trecută se transfera la Olimpija Ljubljana, în Slovacia, pentru care a jucat în doar 4 partide. Pe 25 ianuarie în acest an, a devenit liber de contract.

Mijailovic a jucat la pentru toate naționalele de juniori și tineret ale Serbiei, de la U16 la U21, și a debutat la seniori în ianuarie anul trecut într-o partidă amicală contra naționalei Statelor Unite ale Americii. Este, până acum, unica lui selecție la echipa ”mare”.

Cota de piață a jucătorului este, conform Trandfermarkt.com, de 500.000 de euro.

La Dinamo ar putea veni și un atacant până la finalul perioadei de transferuri

Dinamo are nevoie de întăriri și în compartimentul ofensiv, iar după succesul avut de Rapid cu jucătorii din Kosovo, s-a orientat la rândul ei către un atacant cu origini kosovare.

Este vorba despre Astrit Selmani (26 de ani), jucător născut în Suedia, unde a și evoluat în cea mai mare parte a carierei sale.

Din ianuarie, Selmani este liber de contract după despărțirea de echipa israeliană Hapoel Beer Sheva.

Dinamo în această perioadă de mercato:

Veniri – Georgi Milanov (Al Dhafra / liber de contract), Darko Velkovski (Al Etifaq / liber de contract), Domagoj Pavicic (Aris Salonic / liber de contract), Petru Neagu (FC Bălți / liber de contract), Eddy Gnahore (Ascoli / liber de contract), Dorian Răilean (Chindia / liber de contract).

Plecări – Lucas Alves (FC Nam Dinh / 65.000 de euro), Lamine Ghezali (Levadiakos / 50.000 de euro), Gorka Larrucea (contract reziliat), Cătălin Țîră (contract reziliat), Valentin Borcea (CS Tunari / împrumutat), Deniz Giafer (CS Tunari / împrumutat), Filip Dujmovic (contract reziliat).

Jucători puși pe lista de transferuri – Iulian Roșu și Quentin Bena.

CITESTE SI:

Reacția lui Cornel Dinu după ce România și-a aflat adversarii din Nations League

Ovidiu Burcă pleacă în Anglia: ”Am și vorbit”

Ultimatum pentru conducere lui Dinamo

Un gând despre &8222;Doi foști fotbaliști din Ștefan cel Mare, critică managementul lui Dinamo: ”Trebuie să ai oameni competenți”&8221;

Lasă un răspuns