Ionuț Chirilă, mesaj pentru Kopic

Dinamo este într-o situație delicată în Superligă, după ce a pierdut primele trei meciuri din 2024.

mobilalaguna.ro

”Câinii” au ajuns pe ultimul loc în Superligă, cu doar 16 puncte, fiind depășită și de FC Botoșani, care are acum 18 puncte. Echipa noastră trebuie să depășească cel puțin două adversare până la finalul play-out-ului pentru a-și asigura măcar un loc de baraj.

Criza sportivă și lipsa transferurilor de calitate, a fost comentată și de Ionuț Chirilă (58 de ani). Tehnicianul rămas liber de contract de 2 ani, de când a fost demis de Academica Clinceni, spune că nu transferurile sunt marea problemă a celor de la Dinamo, în acest moment, ci jocul echipei și a explicat ce ar trebui să facă Zeljko Kopic (46 de ani).

”Dacă transferi până marți, te duci de pe ultimul loc direct în Champions League?

Cine face managementul la Dinamo? Suporterii? Nu am mai întâlnit asta niciunde în lume, să ameninți un conducător, unul dintre acționari, care e și administratorul special.

Andrei Nicolescu este un tip elegant, echilibrat. Poate a făcut și greșeli, dar nu poți să ajungi aici.

Eu le-am spus acționarilor că orice transfer faci, dacă nu ai o echipă solidă, este o loterie. Când echipa e puternică, știi foarte bine ce gaură trebuie să acoperi. Când jocul este dezlânat, când echipa este dezlânată și nu ai un joc bine pus la punct, aducerea a 5-6 jucători nu te va ajuta.

Kopic trebuie să antreneze pentru ca Dinamo să ia puncte din organizarea jocului.

Vorbim de un club în insolvență, care dacă nu va performa va ajunge în faliment. Acționarii, dacă nu vor vedea o perspecitvă, nu vor mai băga bani la Dinamo”, a afirmat fostul antrenor a lui Dinamo.

Dinamo a reușit aducerea atacantului mult așteptat

Dinamo și-a asigurat serviicile lui Astrit Selmani, atacant kosovar în vârstă de 26 de ani, care a evoluat ultima oară pentru suedezii de la IFK Goteborg.

Născut la Malmo, cu dublă cetăţenie, Kosovo şi Suedia, Selmani a părăsit formația suedeză la sfârșitul anului trecut și a revenit la Hapoel Beer Sheva clubul cu care era sub contract.

Israelienii au acceptat rezilierea contractului cu vârful din Kosovo pe 10 ianuarie iar după exact o lună acesta a acceptat oferta conducerii din Ștefan cel Mare, acesta este de sâmbătă noul atacant al Dinamo, a anunţat clubul nostru.

Jucătorul care va evolua la Dinamo în această a doua parte a sezonului are cinci selecții pentru viitoarea adversară a României în Nations League.

Selmani are un gol în cinci selecții pentru Kosovo, pentru care a debutat în 2021. El a ieșit însă din circuitul naționalei de aproape doi ani, ultima sa prezență fiind într-un amical jucat împotriva celor din Burkina Faso. Kosovarul este al șaptelea transfer din această iarnă.

26 de goluri a marcat Selmani în prima ligă a Suediei, pentru Varberg şi Hammarby.

6 goluri a înscris Selmani în cupele europene, în tururile preliminare Conference League, 5 pentru Hammarby şi unul pentru Hapoel Beer Sheva.

1 trofeu are Selmani în palmares, Cupa Suediei în 2021 cu Hammarby.

Kosovo se numără printre adversarele României în grupele Ligii Naţiunilor.

Dinamo în această perioadă de mercato:

Veniri – Astrit Selmani (Hapoel Beer Sheva / liber de contract), Georgi Milanov (Al Dhafra / liber de contract), Darko Velkovski (Al Etifaq / liber de contract), Domagoj Pavicic (Aris Salonic / liber de contract), Petru Neagu (FC Bălți / liber de contract), Eddy Gnahore (Ascoli / liber de contract), Dorian Răilean (Chindia / liber de contract).

Plecări – Lucas Alves (FC Nam Dinh / 65.000 de euro), Lamine Ghezali (Levadiakos / 50.000 de euro), Gorka Larrucea (contract reziliat), Cătălin Țîră (contract reziliat), Valentin Borcea (CS Tunari / împrumutat), Deniz Giafer (CS Tunari / împrumutat), Filip Dujmovic (contract reziliat).

Jucători puși pe lista de transferuri – Iulian Roșu și Quentin Bena.

Pentru dinamoviști urmează meciul din deplasare cu Farul Constanța, luni, 12 februarie, de la ora 20:00.

Bilete pentru meciul cu Farul Constanța

Așa cum ne-am obișnuit, nu suntem primiți cu brațele deschise la Constanța, astfel dobrogenii au decis să comercializeze bilete doar la cele două peluze pentru această partidă.

Astfel, galeria lui Dinamo București să primească un număr restrâns de tichete, iar acestea se vor putea achiziționa intern, prin liderii peluzei.

Biletele pentru meciul cu Oțelul Galați

Partida dintre Dinamo București și Oțelul Galați, se va disputa duminică, 18 februarie, de la ora 20:00, pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Astfel oficialii clubului nostru au scos spre comercializare tichetele de acces la această partidă.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.

PREȚURI BILETE:

Tribuna 1: 90 lei;

Tribuna 1: 60 lei;

Tribuna 2: 50 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 50 lei;

Family Zone: 50 lei;

Peluza PCH: 35 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 35 lei;

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Duminică (18/02)

Interval orar: 11:00 – 20:45

Programul următoarelor cinci etape:

Etapa 25

Luni, 12 februarie

Ora 20:00

Farul – DINAMO

Etapa 26

Duminică, 18 februarie

Ora 20:00

DINAMO – Oțelul Galați

Etapa 27

Vineri, 23 februarie

Ora 20:00

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 28

Marți, 27 februarie

Ora 18:30

DINAMO – Hermannstadt

Etapa 29

Vineri, 1 martie

Ora 20:00

Poli Iași – DINAMO

CITESTE SI:

Jaime Penedo nu a uitat-o pe Dinamo: ”Stabilitatea e principala condiție”

Oficial I Dinamo a reușit aducerea atacantului mult așteptat

Rugby I România a bifat a doua victorie la CE 2024

2 gânduri despre &8222;Ionuț Chirilă, mesaj pentru Kopic&8221;

Lasă un răspuns