Adrian Mutu își pune-n gardă jucătorii înainte de duelul cu Dinamo

Dinamo a obținut duminică a doua victorie consecutivă în Superliga (3-1, cu Oțelul Galați) și a depășit-o pe FC Botoșani în clasament, urcând pe 15.

Deși încă sunt la cinci puncte de locurile de baraj, ”câinii” sunt încrezători că au forța necesară să scape de la retrogradare în acest sezon.

Următoarea țintă a echipei noastre fiind CFR Cluj, vineri, 23 februarie, de la 20:00, în etapa a 27-a, iar Adrian Mutu, antrenorul clujenilor, a lăudat echipa Dinamo și își pune-n gardă jucătorii înainte de meciul cu ”câinii” lui Zeljko Kopic.

Forma bună face din Dinamo o echipă care trebuie luată ”foarte în serios”, spune Adrian Mutu, care ar fi preferat să joace cu echipa noastră când trecea prin perioada mai slabă.

”Are o semnificație, normal, Rapid, Dinamo sunt echipe la care am activat, iar la Dinamo am fost și jucător, sunt meciuri speciale, întotdeauna când le-am întâlnit, mi-ar fi plăcut să-i întâlnesc înainte, atunci când nu erau așa în formă, e un meci greu.

Distanțele nu sunt atât de mari între echipe, atât în play-off cât și în play-out, am jucat ambele faze, 2-3 victorii legate te duc în sus, așa cum te duc în jos și 2-3 înfrângeri, toată lumea trebuie să fie atentă”, a declarat Mutu.

Adrian Mutu o vrea pe Dinamo în Superliga: ”Fotbalul românesc are nevoie de Dinamo să fie puternică, întâlnim pe Dinamo acum într-o formă bună, vine după două victorii, e o echipă periculoasă.

Va fi un play-out combativ pentru toată lumea, se vor lupta toate echipele. Jucătorii ar trebui să fie motivați, contează cele 3 puncte care sunt în joc, jucătorii își dau seama că Dinamo trece printr-o perioadă bună și întâlnim un adversar periculos în acest moment”, a mai spus Adrian Mutu.

Adrian Mutu a jucat la Dinamo în perioada 1999-2000 și a fost director general în sezonul 2016-2017, atunci când se lupta pentru câștigarea campionatului.

Înaintea duelului cu CFR Cluj, echipa noastră ocupă locul 15 în clasamentul SuperLigii, cu 22 de puncte. Apoi va urma meciul de pe teren propriu cu Hermannstadt, deplasarea de pe terenul lui Poli Iași și ultimul meci, cu UTA, de ”acasă”.

Practic, în afară de meciul din Gruia, Dinamo își va măsura forțele cu echipele din a doua parte a clasamentului.

Chiar dacă a marcat de cinci ori în ultimele două partide, Dinamo are în continuare cel mai slab atac din campionat, cu doar 20 de goluri marcate în 26 de partide.

Golgheterul echipei este Dennis Politic (23 de ani), transferat în vara anului trecut de la Cremonese, după promovarea echipei în Superligă.

Programul următoarelor trei etape:

Etapa 27

Vineri, 23 februarie

Ora 20:00

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 28

Marți, 27 februarie

Ora 18:30

DINAMO – Hermannstadt

Etapa 29

Vineri, 1 martie

Ora 20:00

Poli Iași – DINAMO

CITESTE SI:

Handbal I Dinamo și-a aflat adversara din ”optimile” Cupei României

Veste excelentă pentru dinamoviști, chiar înaintea meciului cu CFR Cluj

Avancronică I Dinamo Bucureşti – CSM Constanța

Un gând despre &8222;Adrian Mutu își pune-n gardă jucătorii înainte de duelul cu Dinamo&8221;

Lasă un răspuns