Reacția lui Gabriel de Moura, după eșecul cu CFR Cluj

Dinamo a fost ”răpusă” de CFR Cluj, 0-4, în etapa a 27-a din Superliga.

Bifând apariția cu numărul 82 în tricoul lui Dinamo, Gabriel de Moura (35 de ani), rămâne optimist în calculele pentru evitarea retrogradării.

”CFR e o echipă foarte bună. Am început foarte bine meciul, am avut ocazii. Apoi am început să pierdem duelurile. În repriza a doua a venit un gol, apoi a fost ce a fost. Trebuie să mergem mai departe. În trei zile avem un meci greu acasă.

Diferența a fost mai mare decât în realitate, dar urmează un meci foarte important. Mergem cu capul sus mai departe și trebuie să o batem acasă pe Hermannstadt.

În prima repriză am controlat jocul 10 minute, au fost și niște ocazii. CFR are jucători de calitate…”, a spus Gabriel de Moura la finalul meciului.

Fundașul brazilian nu e la prima luptă pentru evitarea retrogradării, dar de această dată crede că de această dată va avea succes.

”Cred că avem o echipă foarte bună. Astăzi a fost un rezultat prost, dar înainte am avut două meciuri foarte bune, cu Farul și Oțelul. Avem șanse! Cred că avem mari șanse să scăpăm”, a mai spus Moura.

Zeljko Kopic recunoaște superioritatea CFR-ului

”Felicitări CFR-ului, în primul rând. Sunt de acord că am început meciul foarte bine. Au fost câteva zone ale terenului unde trebuia să ne comportăm mai bine. CFR e o echipă bună și, când îi dai spații, profită.

Până la finalul primei reprize, au avut una-două ocazii. Am încercat, în repriza a doua, să ieșim cu energie mai multă, să ținem de minge. După ce au reușit să înscrie, le-am lăsat multe spații. Am avut 30 de minute bune, dar CFR a fost mai bună.

Eu nu vorbesc despre arbitri, e important ce a gândit arbitrul (n.r. la golul marcat de Bîrligea). Sigur că a fost un moment important, CFR are multă calitate. A fost un moment care a schimbat meciul complet, dar nu pot să vorbesc despre decizia arbitrului.

Întâi trebuie să ne refacem după acest meci. Sper ca, unii dintre cei care au lipsit, să fie pe teren. Trebuie să ne rezolvăm problemele și să vedem pe ce jucători ne bazăm. Sper să terminăm cât mai bine această parte a sezonului”, a declarat Zeljko Kopic, la finalul partidei cu CFR Cluj.

În urma acestui rezultat, ”câinii” rămân pe locul 15, penultimul, cu 22 de puncte.

În runda următoare, Dinamo va primi vizita lui FC Hermannstadt (marți, 18:00).

Bilete pentru meciul cu Hermannstadt

Pentru salvare echipei noastre din zona ROȘIE a clasamentului, este nevoie și de sprijinul suporterilor dinamoviști. Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru partida de pe teren propriu, cu Hermannstadt. Cele două formații, se vor întâlni, marți, 27 februarie, de la ora 18:30, pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.

PREȚURI BILETE:

Tribuna 1: 90 lei;

Tribuna 1: 60 lei;

Tribuna 2: 50 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 50 lei;

Family Zone: 50 lei;

Peluza PCH: 35 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 35 lei;

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Marți (27/02)

Interval orar: 11:00 – 19:15

Chiar dacă ”câinii” au marcat de cinci ori în ultimele două partide, Dinamo are în continuare cel mai slab atac din campionat, cu doar 20 de goluri marcate în 26 de partide.

Golgheterul echipei este Dennis Politic (23 de ani), transferat în vara anului trecut de la Cremonese, după promovarea echipei în Superligă.

Programul următoarelor două etape:

Etapa 28

Marți, 27 februarie

Ora 18:30

DINAMO – Hermannstadt

Etapa 29

Vineri, 1 martie

Ora 20:00

Poli Iași – DINAMO

Etapa 30

DINAMO – UTA Arad (meci momentan neprogramat)

CITESTE SI:

Cornel Dinu, șocat să-i vadă pe principalii acționari ai clubului în ”poza buclucașă”

Atac devastator la adresa conducerii lui Dinamo, după GAFA lui Voicu și Nicolescu: ”Ei sunt în afara oricărei noțiuni de conducător!”

Foto I Andrei Nicolescu, reacție dură la finalul meciului cu CFR. Ce spune despre ”poza buclucașă”

Un gând despre &8222;Reacția lui Gabriel de Moura, după eșecul cu CFR Cluj&8221;

Lasă un răspuns