La începutul lunii februarie, Dinamo București a renunțat la fostul căpitanul al echipei, Lucas Alves (31 de ani), care a fost transferat la o echipă din Vietnam care i-a achitat clauza de 65.000 de euro.

La o lună de zile, administratorul special al clubului nostru, Andrei Nicolescu a vorbit despre transferul fundașului central și a explicat care sunt motivele din spatele plecării acestuia.
”Lucas știa că va pleca înainte de meciul cu FCU Craiova, eram într-o situație asumată din august. Am mizat foarte mult pe dorința lui Lucas de a pleca cu capul sus. Din păcate, ne-a dat planul tactic peste cap în acel meci (n.r. a fost schimbat în repriza a doua din cauza unei accidentări).
L-am descoperit ca jucător. Nu aveam un lider, căutam un jucător de calitate superioară, ceva care să aducă un plus în vestiar, dar mai ales pe teren. Am avut niște așteptări mari pentru că și Gabi Glăvan, și Ovidiu Burcă mi l-au prezentat extraordinar.
CV-ul lui arăta a lider, dar a venit într-o perioadă în care echipa o luase în jos, nu știu dacă putea să facă mai mult. Sunt convins că dacă intra în echipă atunci când câștiga, drumul lui ar fi fost altfel. Nu avem ce să-i reproșăm, din punct de vedere sportiv s-a comportat ca un profesionist.
A făcut niște greșeli legate de viza soției, nu a depus ce trebuia, iar ea s-a trezit în aeroport că nu mai poate intra în România. Cred că și asta a contat în decizia lui”, a explicat oficialul lui Dinamo.
Lucas Alves, a comis-o și a fost eliminat la al doilea său meci în Vietnam
După debutul în Vietnam în duelul dintre Nam Dinh FC – Hanoi FC 3-2 (cu goluri și răsturnări de situație în minutele 90+3, 90+5 și 90+7), fundașul central brazilian în vârstă de 3 de ani, a comis-o în etapa de duminică.
Lucas a fost eliminat după ce a primit direct cartonaș roșu în minutul 72 al întâlnirii din deplasare cu Song Lam Nghe An, care s-a încheiat în cele din urmă cu scorul de 1-0 pentru Nam Dinh FC.
Golul victoriei a fost marcat din nou după minutul 90, în ’90+5 de Van Vu To, iar meciul s-a încheiat după aproape un sfert de oră de prelungiri!
Cifrele lui Lucas Alves la Dinamo
Transferat la Dinamo în luna august, Lucas Alves a debutat în tricoul alb-roșu în septembrie, în meciul cu FCU Craiova 1948, pierdut de ”câini”, scor 0-1. Jucătorul a strâns 16 meciuri în Superligă și a fost, în general, apreciat de fani.
300.000 de euro este cota lui Lucas Alves, potrivit Transfermarkt.
CITESTE SI:
Avancronică I Dinamo București – Sporting Lisabona
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu UTA Arad. Vezi programul caselor de bilete
S-a stabilit programul etapei a 30-a. Când se joacă Dinamo – UTA Arad
Un gând despre &8222;Andrei Nicolescu, detalii incredibile despre plecarea lui Lucas Alves de la Dinamo&8221;