Dinamo București a învins-o pe UTA Arad, scor 1-0, în ultima etapă a sezonului regulat din SuperLigă.

La finalul partidei, antrenorul celor de la UTA, a avut un discurs dur la adresa lui Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo.
În conferința de presă, Mircea Rednic (61 de ani), și a amintit de ultimul său ”mandat” petrecut în Ștefan cel Mare.
Antrenorul a plecat cu scandal de la echipă, după ce a fost demis de Iuliu Mureșan, pe atunci administrator special la Dinamo, dar și de Răzvan Zăvăleanu.
Administratorul judiciar de la Dinamo a venit cu replica după ce antrenorul a spus public că acesta încasează un salariu de 12.000 de euro pe lună la club.
ăvăleanu a explicat într-un interviu, că nu este supărat pe declarațiile date de Mircea Rednic și a lămurit situația privind dosarul pe care îl are antrenorul cu cei de la Dinamo.
”Domnul Rednic a greșit suma pe care o iau. Noi luăm bani în baza unei sentințe aprobate de tribunal. Intenția mea este să salvăm clubul, lucru pe care-l și facem. N-am nicio supărare vizavi de Mircea. Mai vorbește când vin meciurile cu Dinamo. Eu îl admir pentru tot ceea ce a făcut Dinamo și evit să intru într-o polemică cu el.
Lucrurile merg în regulă în ceea ce privește situația cu insolvența. Mai e și acel dosar al domnului Rednic. El cere niște sume de bani, dar nu pentru ceea ce a muncit, pentru că și-a încasat salariul la zi. El cere bani pentru perioada în care am terminat cu dumnealui contractul.
Apropo de o declarație de-a lui că era în obiectivul de performanță. Acel obiectiv era împărțit în două, unul se referea la campionat și cel de-al doilea la Cupă și nu și le-a îndeplinit.
Referitor la faptul că a fost notificat pe WhatsApp, nu s-a întâmplat asta. El a fost notificat conform contractului printr-un document emis de club. Dacă i-a scris cineva pe WhatsApp e o altă problemă” ,a spus Răzvan Zăvăleanu.
Ce a spus Mircea Rednic despre Răzvan Zăvăleanu
După Dinamo – UTA, scor 1-0, fostul jucător și antrenor a lui Dinamo, Mircea Rednic a lansat acuzații la adresa lui Zăvăleanu:
”Procesul acesta nu-i de acum, normal că e o chestiune de orgoliu, la felul cum am fost dat la o parte. Mi s-a făcut o notificare pe WhatsApp, ca la ultimul angajat! Cred că meritam mult mai mult, la ce am făcut pentru Dinamo.
Până la urmă, ceea ce a urmat le-a demonstrat că au făcut o greșeală. Am văzut că se mai bagă unii în seamă, dar să nu uite că eu am venit după a noua sau a zecea etapă, ei erau cu Bonetti, aveau șapte înfrângeri și înfrângeri grele, cu 3-0, 4-0, FCSB ne-a umilit (n.r. 6-0). Iar lucrurile au fost foarte clare, ne-am văzut cu toții, și cei la PCH, și Zăvăleanu, și Mureșan, și domnul Badea.
Le-am spus clar că nu am cum să preiau echipa, dar ei au spus: ‘Nu, o preiei acum, vezi ce mai e nevoie și din iarnă mergem mai departe’. Apoi, vezi Doamne! S-au speriat și Mureșan, și Zăvăleanu, și Elias că vreau eu să fac mari schimbări.Eu vorbeam de șase-șapte jucători (n.r. care să fie transferați), dar după mine au venit 12 jucători și alți doi antrenori”, a declarat Mircea Rednic.
Totodată, ”Puriul” a mai explicat că foștii și actuali oficiali ai lui Dinamo nu i-ar fi respectat contractul.
”Toată lumea se agită că e Rednic în proces cu Dinamo, dar sunt oameni la club care încă iau bani și care nu știu dacă îi merită. Mă refer la Zăvăleanu! E la al treilea an aici, are cel puțin 12.000 de euro plus TVA, eu așa știu. Și știu sigur!
Asta nu deranjează pe nimeni, îi deranjează că Rednic are un contract… Văd că la alții s-au respectat contractele. Au fost sunați și li s-a spus: ‘Vezi că ai de luat bani’. Iar la Rednic…
Spuneți-mi și mie, cine a mai împrumutat clubul cu bani? Toată lumea vine cu povești, cu sfaturi. Suporterii și Rednic, atât. A făcut-o și Zăvăleanu, dar el avea interes ca Dinamo să nu dea faliment, iar el să continue.
Văd că îi deranjează că Rednic are un contract pe care ei nu l-au respectat. Iar cei care au făcut pasul să mă dea afară trebuie să plătească, fiindcă Dinamo a retrogradat și a pierdut foarte mulți bani!
Eu sunt sigur că n-ar fi retrogradat cu mine la echipă, uitați exemplul UTA! I-am salvat de la retrogradare, mi s-a dat mână liberă, am format o echipă și m-am bătut la play-off”, a mai spus Rednic.
- Dinamo, care a câștigat patru din ultimele șase meciuri din Superligă, a încheiat sezonul regulat pe locul 14, cu 29 de puncte, astfel că va începe play-out-ul cu 15.
- ”Câinii” vor începe play-out-ul la Sibiu, cu Hermannstadt, după care va urma meciul cu Petrolul de pe teren propriu, iar apoi deplasarea de la Galați, cu Oțelul. Echipa lui Zeljko Kopic va avea parte și de alte deplasări dificile, la Craiova, Botoșani sau Cluj.
Programul lui Dinamo în play-out-ul din Superligă:
Etapa 1
17 martie
Hermannstadt – DINAMO
Etapa 2
30 martie
DINAMO – Petrolul
Etapa 3
6 aprilie
Oțelul – DINAMO
Etapa 4
13 aprilie
DINAMO – Poli Iași
Etapa 5
20 aprilie
FCU Craiova – DINAMO
Etapa 6
24 aprilie
FC Botoșani – DINAMO
Etapa 7
27 aprilie
DINAMO – FC Voluntari
Etapa 8
4 mai
U Cluj – DINAMO
Etapa 9
11 mai
DINAMO – UTA Arad
Cum arată clasamentul din play-out:
7. U Cluj – 21p
8. UTA Arad – 20p
9. Hermannstadt – 20p
10. Petrolul Ploiești – 18p*
11. Oțelul Galați – 17p
12. Poli Iași – 17p*
13. FCU Craiova – 16p
14. DINAMO BUCUREȘTI – 15p*
15. FC Voluntari – 14p
16. FC Botoșani – 11p*
*echipele care beneficiază de rotunjirea punctajului
CITESTE SI:
Preconizare! Când ar trebui să iasă Dinamo din insolvență: ”Am speranța că se va întâmpla atunci”
Dinamo și-a a aflat programul din play-out. Vezi programul complet al ”câinilor”
”Câinii” invadează Sibiul! Detalii despre biletele de acces la Hermannstadt – Dinamo
2 gânduri despre &8222;Răzvan Zăvăleanu, replică pentru Mircea Rednic: ”Intenția mea este să salvăm clubul”&8221;