Prima reacția a conducerii Clubului Sportiv Dinamo: ”A fost cel mai important pas”

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei arene multifuncţionale, al cărei beneficiar va fi Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti.

În urma aprobării Guvernului României, președintele CS Dinamo, Ionuț Popa, a oferit o primă reacție și a spus ce urmează după ce toți pașii au fost îndepliniți. În perioada următoare ar urma ca CNI să scoată la licitație proiectul, după care ar urma să apară, în spațiul public, întregul proiect al noului stadion.

În acest moment, în spațiul public au apărut doar imagini din exterior cu noul stadion Dinamo, care va beneficia de spații comerciale, muzeu, restaurant, heliport și hotel.

”Acum o să urmeze încă o Hotărâre de Guvern privind demolarea. Nu puteai să publici Hotărârea de Guvern privind demolarea până nu aveai Hotărârea de Guvern privind înființarea unei noi baze sportive, adică sunt legate una de cealaltă, este doar o formalitate.

Este o chestie precedurală, teoretic nu o să mai intereseze pe nimeni. Ăsta a fost cel mai important pas, proiectul să fie eligibil, toate documentele să fie OK, aceasta a fost etapa cea mai importantă. Restul sunt chestii procedurale de scurtă durată.

Cel mai important element care urmează este licitația care urmează să fie publicată de CNI. Dacă mă întrebați pe mine referitor la următorii pași, zic că cel mai bine e să discutați cu CNI-ul. Referitor la pași, discutați cu ei. (n.r. – De astăzi putem să spunem că e drum liber spre stadion?) Da, da, da! Sută la sută!

După ce se va câștiga licitația, va apărea tot stadionul! (n.r. – macheta). E o bază sportivă mai mult, cu stadion, are opt săli, heliport, hotel, restaurant, spații comerciale, zone de birouri. Este un complex, mai mult, decât un stadion. Ceva super modern”, a spus Ionuț Popa, președintele CS Dinamo.

Dinamo va avea un stadion modern!

Obiectivul va dispune, pe lângă stadion, de spaţii complementare pentru sport (săli de box cu trei ringuri, de haltere, de judo, de lupte, de gimnastică, de fitness şi de scrimă), vestiare şi spaţii conexe pentru personal, pentru cantonamente, pentru spectatori, pentru presă, transmisii TV, depozitări şi alte spaţii tehnice aferente întreţinerii clădirii, dotări sanitare şi facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii.

Arena stadionului va avea 25.059 de locuri, iar stadionul va fi dimensionat în conformitate cu cerinţele aplicabile prin regulamentul de acreditare UEFA pentru nivelul 4, îndeplinind inclusiv exigenţele superioare acestui standard.

Prin proiect, se prevede şi realizarea unui spaţiu expoziţional, care va găzdui evenimente culturale, expoziţii temporare, precum şi o expoziţie permanentă în care vor fi expuse trofeele clubului, precum şi a unui heliport în vederea aterizării aeronavelor SMURD, cu acces către Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

Suprafaţa desfăşurată totală a arenei este de 66.716 mp, durata de execuţie este de 25 luni, iar valoarea totală a investiţiei este estimată la suma de 854.573.000 lei (827.893.000 lei, valoare finanţată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social derulat de Compania Naţională de Investiţii, şi 26.680.000 lei, valoare finanţată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti).

E gata! Decizia luată de guvernul României

În cursul zilei de joi, 21 martie, printr-o Hotărâre de Guvern, Executivul României a aprobat ”indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții `Construire Arenă multifuncțională C.S. Dinamo Bucureşti, Şos. Ştefan cel Mare, nr. 7-9, Lot 1/1, sectorul 2, București`”.

Cu alte cuvinte, s-a făcut și ultimul pas rămas pentru demararea lucrărilor de construire a noului stadion Dinamo, așteptat cu emoții și speranță de toți suporterii ”câinilor”.

”In temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții ..Construire Arenă multifuncțională C.S. Dinamo Bucureşti, Şos. Ştefan cel Mare, nr. 7-9, Lot 1/1, sectorul 2, Bucureşti”, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” – S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Finanţarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației şi prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, alocat pentru Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Art. 3. Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, prin Compania Națională de Investiții ..C.N.I.” – S.A. răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri”, se arată în comunicatul oficial.

Dotările noului stadion Dinamo:

• Dimensiunea terenului de joc: 105 x 68 metri;

• Incinta terenului, respectiv terenul de joc şi distanţele (de siguranță și pentru panourile
led publicitare) până la tribune: 125 x 85 metri;

• Suprafață de joc hibridă (gazon natural ranforsat cu fibre sintetice), prevăzut cu sistem de aspersoare și de drenare a apelor şi instalație de încălzire și degivrare;

• Circa 2.000 de locuri pentru zona VIP, incluzând locurile din loje;

• Locuri speciale pentru persoanele cu dizabilități şi pentru însoțitorii acestora;

• Sector special destinat galeriei oaspete (circa 1.250 locuri), însemnând 5% din capacitatea totală a stadionului, cu o cale de acces distinctă faţă de ceilalţi spectatori;

• Magazine de suveniruri, de articole sportive (fan-shopuri) și spaţii pentru alimentaţie tip fast-food & băuturi răcoritoare, amplasate în fiecare tribună a stadionului;

• Restaurant (pub);

• Spaţii pentru presă şi săli pentru conferinţe şi activităţi de protocol;

• Zonă de presă și minim 2 studiouri tv;

• Spaţiu expoziţional pentru “Muzeul Dinamo”;

• Hotel pentru sportivi (circa 40 camere);

• Sala ospitalitate VIP;

• Spaţii vânzare bilete;

• Spaţii tehnico-administrative;

• Cabinet medical de prim ajutor;

• Post de supraveghere pentru sistemul de monitorizare video – atât cel perimetral, cât şi cel din incintă;

• Camera VAR;

• Infrastructură modernă de comunicații;

• Sistem suplimentar independent de alimentare electrică de rezervă (generator electric);

• Spații depozitare utilaje întreținere teren;

• Parcări (parcare specială destinată echipelor, arbitrilor şi oficialilor meciurilor, parcare VIP de circa 150 locuri, parcare subterană de 2 nivele pentru circa 1.000 mașini);

Săli de antrenament pentru mai multe discipline sportive din cadrul clubului CS Dinamo

10 Săli integrate în infrastructura tribunelor, pentru secțiile sportive ale CS Dinamo, fiecare sală urmând să fie dotată cu vestiare, grupuri sanitare și birouri antrenori, astfel:

• Sală antrenament pentru handbal și baschet;

• Sală antrenament pentru volei și tenis;

• Sală antrenament cu dotări pentru judo, jujitsu, karate, taekwondo;

• Sală antrenament cu dotări pentru lupte şi sambo;

• Sală antrenament pentru box;

• Sală antrenament cu dotări pentru haltere;

• Sală antrenament cu dotări pentru scrimă;

• Sală antrenament cu dotări pentru canotaj, kaiac-canoe și ciclism;

• Sală antrenament atletism cu pistă și dotări pentru săritura în lungime şi săritura în înălţime;

• Sală de fitness si pregătire fizică;

Centru de recuperare cu bazin de recuperare, saună-criosaună, cabinet fizioterapie, cabinet kinetoterapie, cabinet masaj şi cabinet medical dedicat.

Complexul sportiv va avea sistem de afișaj electronic LED pe suprafața exterioară pentru spoturi publicitare, sistem performant de iluminare, urmând sa beneficieze de un sistem de sonorizare de ultima generație ce va rezulta într-o acustică excepțională.

CITESTE SI:

E gata! Decizia crucială luată de Guvernul României

Majorare de capital la Dinamo: ”În perioada următoare o să se facă”

Decizie luată de Comisia de Disciplină, după Dinamo – UTA Arad

2 gânduri despre &8222;Prima reacția a conducerii Clubului Sportiv Dinamo: ”A fost cel mai important pas”&8221;

Lasă un răspuns