”Tricolorii” au evitat rușinea de pe ”Metropolitano”. Columbia, primul succes în fața României

Echipa națională de fotbal a României a cedat, marți seară, în fața Columbiei, în al doilea meci amical, disputat în această perioadă, cu scorul de 2-3.

Pe stadionul ”Wanda Metropolitano” din Madrid (Spania), sud-americanii au început meciul cum nu se putea mai bine și au deschis scorul în minutul 6, prin Cordoba. Jhon Arias a dublat apoi avantajul în minutul 36.

Repriza secundă a fost mai echilibrată, dar Asprilla a marcat cel de-al treilea gol în minutul 80 și părea că România va înregistra un rezultat rușinos.

Însă, de la golul de 0-3 încoace, „tricolorii” au atacat în valuri și au reșit să reducă din diferență prin Hagi, în minutul 83. Un alt fotbalist intrat de pe bancă, Tănase, a stabilit scorul final în minutul 90+3.

Deși a fost un meci amical, rezultatul este un prilej de mândrie pentru columbieni, care au înregistrat prima victorie din istorie împotriva României.

Partida de la Madrid a adus o premieră pentru Columbia: prima victorie a sud-americanilor împotriva României. Tricolorii au câștigat meciurile directe de la CM 1994 și CM 1998 (3-1 și 1-0), iar amicalul din 2006 s-a încheiat la egalitate, 0-0.

12 meciuri fără înfrângere adunase România până la eșecul cu Columbia, 7 victorii și 5 remize. ”Tricolorii” nu mai pierduseră din noiembrie 2022, cu Slovenia.

ECHIPELE DE START

ROMÂNIA: H. Moldovan – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Opruț – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Moruțan, Alibec, Mihăilă;

Columbia: C. Vargas – D. Munoz, Cuesta, Lucumi, Mojica – Lerma, Rios – J. Arias, J. Rodriguez (cpt.), L. Diaz – J. Cordoba.

Partida a fost arbitrată de Alejandro Muniz Ruiz, ajutat de Eliana Fernandez Gonzalez și Alfredro Rodriguez Moreno.

Programul României la EURO 2024:

17 iunie

Ora 16:00

ROMÂNIA – Ucraina (Allianz Arena, Munchen)

22 iunie

Ora 22:00

Belgia – ROMÂNIA (Rhein Energie, Koln)

26 iunie

Ora 19:00

Slovacia – ROMÂNIA (Waldstadion, Frankfurt)

CITESTE SI:

Dinamo, victorie absolut fabuloasă cu Silkeborg în turul play-off-ului pentru sferturile European League

România – Columbia. Cum arată primul 11 trimis de Edward Iordănescu

”Dulăii” sunt pregătiți pentru confruntarea cu Silkeborg: ”Ne dorim victoria!”

2 gânduri despre &8222;”Tricolorii” au evitat rușinea de pe ”Metropolitano”. Columbia, primul succes în fața României&8221;

Lasă un răspuns