Video I Zeljko Kopic, a analizat remiza cu Petrolul: ”Planul din a doua repriză a fost să…”

Dinamo a condus 90 de minute, pe teren propriu, în fața Petrolului Ploiești, însă a ratat victoria după un penalty controversar acordat prahovenilor în minutele de prelungire. S-a încheiat 1-1.

Dinamo a dat lovitura prin Gabriel Moura în minutul 39, ”câinii” au intrat cu avantaj la cabine, deși ”lupii galbeni” începuseră mai bine partida.

Meciul se îndrepta către o remiză, dar în minutul 90+3, Amzăr l-a tras de tricou pe Musi în careul propriu. După 9 minute de analiză în camera VAR, arbitrul a dictat o lovitură de pedeapsă pentru Petrolul, transformată de Grozav.

La finalul meciului, tehnicianul din Ștefan cel Mare, Zeljko Kopic a analizat partida de luni seară. Croatul consideră că Dinamo putea gestiona mai bine finalul de meci, iar absența fanilor a contat foarte mult în desfășurarea partidei și gestionarea momentelor cheie.

Kopic nu a vrut să comenteze decizia arbitrului de a dicta penalty în prelungirile partidei.

”În prima repriză am jucat bine, am controlat și nu le-am dat prea multe șanse. Planul din a doua repriză a fost să menținem același ritm și să punem presiune. Ei au început să câștige dueluri, le-am dat faulturi ușoare, iar apoi am făcut această greșeală și au primit penalty.

Eu nu vorbesc niciodată despre deciziile de arbitraj. Bineînțeles că sunt dezamăgit, e greu când iei gol în finalul meciului și pierzi puncte. Nu îmi place să vorbesc despre arbitraj pentru că nimic nu se va schimba. Asta este.

Nu am reacționat foarte bine la mingile lungi jucate de ei, iar ei au venit peste noi. Ideea a fost să ținem de minge, să folosim spațiile din spatele apărării lor, dar nu am reușit să facem acest lucru. Am avut această problemă și în meciurile trecute, așa că vedem cum putem să rezolvăm.

Planul cu Dennis Politic a fost să joace 60 de minute, deoarece venea după accidentare. Îmi pare rău și pentru copiii prezenți la meci, deoarece au creat o atmosferă frumoasă.

Nu e la fel să joci fără fani, îți dau acea energie extra de care ai nevoie. În unele meciuri, când a fost greu, fanii ne-au dat energie și am reușit să mergem până la capăt”, a spus Kopic la finalul partidei.

Video I Dinamo – Petrolul, scor 1-1

@doar_dinamo_official

Dinamo – Petrolul, 1:1 (Liga 1, play-out, etapa 2). Pentru Dinamo a marcat: G. Moura ⚽ 39′.

♬ original sound – Doar Dinamo Official – Doar Dinamo Official

„Câinii” au controlat jocul în prima repriză și au marcat în minutul 39, prin Gabriel Moura din pasa lui Milanov. După pauză, „lupii galbeni” au pus presiune, însă nu au reușit să marcheze decât în minutul 13 al prelungirilor din lovitură de la 11 metri, prin Grozav. S-a încheiat 1-1.

Echipa de start

DINAMO: Golubovic, R. Patriche, Velkovski, Homawoo, G. Moura, E. Gnahore, Pavicic, A. Bordușanu, Milanov, H. Abdallah, D. Politic.

În urma acestui rezultat, Dinamo a acumulat 16 puncte și a rămas în zona „roșie” a clasamentului, ocupând locul 15.

Etapa următoare, Dinamo va juca pe terenul Oțelului Galați (08 aprilie, ora 20:30).

Programul lui Dinamo în play-out-ul din Superligă:

Etapa 3

8 aprilie

Ora 20:30

Oțelul – DINAMO

Etapa 4

13 aprilie

DINAMO – Poli Iași

Etapa 5

20 aprilie

FCU Craiova – DINAMO

Etapa 6

24 aprilie

FC Botoșani – DINAMO

Etapa 7

27 aprilie

DINAMO – FC Voluntari

Etapa 8

4 mai

U Cluj – DINAMO

Etapa 9

11 mai

DINAMO – UTA Arad

CITESTE SI:

Gabriel Moura, reacționează după 1-1 cu Petrolul

Video I Dinamo, egalată în prelungiri de Petrolul

Dinamo București – Petrolul Ploiești. Cum arată primul 11 trimis de Zelijko Kopic

Un gând despre &8222;Video I Zeljko Kopic, a analizat remiza cu Petrolul: ”Planul din a doua repriză a fost să…”&8221;

Lasă un răspuns